Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Şase accidente în Satu Mare de Crăciun

accidentȘase accidente soldate cu mai mulți răniți și pagube materiale au avut loc în ajunul și în priam zi a Crăciunul.

La data de 23.12.2013, orele 15.33, pe DJ 196, în afara localității Bogdand, conducătorul auto B. Adrian de 55 ani din Satu Mare, în timp ce se afla la volanul autoturismului Dacia Logan, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar într-o curbă, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu ansamblul de vehicule format dintr-un autotractor cu semiremorcă, condus de K. Gabor de 38 ani din Bogdand.   În  urma  evenimentului  a rezultat  rănirea gravă a conducătorului auto B. Adrian. Celor doi participanți la trafic le-au fost recoltate probe biologice, rezultatul fiind negativ. Cercetările în cauză continuă.

***

La data de 23.12.2013, ora 17.05, I. Nicoară, domiciliat în Satu Mare, a condus autoturismul marca Ford pe str. Ceahlăului din municipiul Satu Mare, intrând în coliziune cu trei autovehicule care erau parcate pe partea dreaptă a părții carosabile a direcției de deplasare către str. Mileniului, rezultând avarii. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care susnumitul a fost condus la Spitalul Județean Satu Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă.

***

La data de 24.12.2013, orele 01.41, pe DN 19, în afara localității Ciuperceni, C. Ioan de 26 ani din Gherța Mică, județul Satu Mare, conducând autoturismul marca Alfa Romeo, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a numitului B. Ioan, de 22 ani, și rănirea ușoară a lui B. D. de 17 ani, ambii din localitatea Gherța Mică, pasageri în autoturism.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă.

***  

Conducătoarea auto şi un pasager au fost răniţi uşor într-un eveniment rutier care a avut loc la data de 24.12.2013, în localitatea Odoreu

Evenimentul s-a produs în jurul orei 15,30, pe fondul neacordării de prioritate. Levente S., de 40 ani, conducea un auto marca Mecedes şi la intersecţia str Berindan cu str.Teilor nu a acordat prioritate auto marca Toyota  condus de tânăra Georgiana S., de 19 ani. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a pasagerului Gheorghe S., de 47 ani, aflat în autoturismul marca Toyota. 
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul  etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto  şi 0,55 mg/l în aerul expirat iar în cazul  celuilalt conducător auto.

***

Accident grav în afara localităţii Medieşu Aurit

Victima a fost un pasager de 43 ani. Evenimentul a avut loc la data de 25.12.2013, ora 17,06 pe DJ 195 şi a fost sesizat prin SNUAU 112. Claudia  M., de 38 ani, se afla la volanul auto marca Ford şi pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum  a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare.  În urma impactului  pasagerul Ionel S., de 43 ani, a fost rănit grav.
Conducătoarei  auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

*** 

Accident grav în afara localităţii Apa

Evenimentul a avut loc la data de 25.12.2013, ora 17,45 pe DN 1 C în afara localităţii Apa. Adrian G., de 25 ani conducea un auto marca Ford şi în afara localităţii Apa l-a accidentat uşor pe Iosif  B., de 57 ani, un pieton care se deplasa neregulamentar.  În urma acestui eveniment autoturismul a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare. În urma impactul a rezultat accidentarea gravă a pasagerei Casiana G., de 25 ani. Conducătorului auto şi pietonului le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

          Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.