Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Cabană prăbuşită peste două persoane. O tânără a murit sub dărâmături (FOTO& VIDEO)

casa prabusita Petea (10)O cabană de lemn s-a prăbuşit astăzi peste două persoane din localitatea Petea care adunau lemne pentru foc. O tânără a murit iar alta a fost gravă rănită.

Pompierii au fost anunţaţi la ora 12:10 despre faptul că în cabana prăbuşită se află două persoane şi au intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare.

După câteva zeci de minute de pompierii au reuşit să le scoată pe cele două persoane. Una dintre acestea, Timea Varga, de 24 de ani, a fost scoasă decedată. Cea de-a doua persoană, Clara Mezei, 22 de ani, a fost scoasă în viaţă şi predată unui echipaj de ambulanţă.

Intervenţia a fost una dificilă, cabana, în care a funcţionat mai demult un bistro, riscând să se prăbuşească peste salvatori.

Am fost anunţaţi că în localitatea Petea o cabană de lemn s-a prăbuşit peste două persoane. Am intervenit cu două autospeciale de descarcerat. La faţa locului am constatat că parterul cabanei s-a prăbuşit, iar mansarda a prins două persoane sub dărâmături. Am acţionat cu accesoriile de descarcerat. O persoană a fost găsită decedată iar una scoasă şi predată ambulanţei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, Aurel Ulici.

Potrivit apropiaților victimelor, cele două femei adunau lemne pentru foc din cabana părăsită, neavând cu ce să se încălzească. Cel mai probabil acestea au dezmembrat părţi din structura de rezistenţă a clădirii. 

 

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.