Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

Bătut de tâlharii pe care i-a prins la furat

bataieÎn noaptea de 11-12.03.2014, în jurul orei 3.00, T. Ioan, de 54 ani, din Satu Mare, a surprins în curtea casei sale două persoane de sex masculin, care au încercat să sustragă mai multe bunuri dintr-o anexă. Victima a reuşit să-l reţină pe unul dintre autori in persoana lui A. Ioan, de 31 ani, din Satu Mare, până la sosirea unui echipaj de poliţie, sesizat prin serviciul 112. Pentru a-și asigura scăparea cei doi autori au agresat partea vătămată provocându-i leziuni la nivelul feţei şi membrelor inferioare.

În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Poliţia Municipiului Satu Mare, l-au identificat şi reţinut şi pe cel de-al doilea autor, în persoana lui H. Arnold, de 18 ani, din Satu Mare.

Valoarea estimată a bunurilor sustrase, constând într-o drujbă, un flex şi componente de calculator este de circa 1000 de lei.

Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.