Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

A pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un copac. Avea alcoolemie de 1,23 mg/l

descărcarePolițiștii din Vetiș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe DJ 194/B, în data de 12 ianuarie 2015.

Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit identitatea conducătorului auto, Cosmin S. care a condus autoturismul marca Renault, pe raza localității Vetiș, iar pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac situat în afara părții carosabile. Din fericire în urma evenimentului nu au rezultat victime omenești. Bărbatul a fost  testat cu aparatul etilotest, care a indicat  o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate.

Sursa: IPJ Satu Mare

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.