Ultima actualizare: azi, 16:16
Sport

Voleibalistele de la CSM Satu Mare sunt pregătite pentru returul Diviziei A1

VoleiO parte dintre voleibalistele de la CSM Satu Mare și-au reluat antrenamentele în data de 2 ianuarie 2015. Trei dintre straniere au sosit deja la Satu Mare, iar cea de-a patra, Viktoria Dedkova, revine în cadrul lotului miercuri, 15 ianuarie. Totodată, patru dintre jucătoare (Natalia Preda, Alexandra Molnar, Adriana Matei și Beata Vaida) care evoluează în cadrul loturilor naționale de cadete, respectiv de junioare, sunt așteptate pe data de 12 ianuarie.

Returul începe pe 17 ianuarie, când elevele tehnicianului Adrian Pricop vor întâlni, în deplasare echipa VC Unic LPS Piatra Neamț.

Trei dintre cele patru straniere, și anume: Ivana Zburova, Alisson McCurdy și Alexis Mathews, au revenit în cadrul lotului chiar în primele zile din acest an, în timp ce Viktoria Dedkova este așteptată să revină miercuri.

Lotul se prezintă excelent. Returul campionatului începe pe data de 17 ianuarie când vom juca, în deplasare, la Piatra Neamț. Înainte de asta, în 13 ianuarie plecăm spre București unde avem programate meciuri de pregătire cu CSM București și cu Dinamo. Mai avem patru fete la lotul național, pe care le vor recupera în data de 12 ianuarie. Trei dintre ele: Natalia Preda, Alexandra Molnar și Adriana Matei, sunt la Lotul Național de cadete, iar Beata Vaida la Lotul Național de junioare. Lotul Național de cadete joacă pentru calificarea la Campionatul European din Turcia, iar Lotul de junioare pentru calificarea la Campionatul Mondial”, a declarat antrenorul Adrian Pricop.

Meciul de la Piatra Neamț va conta pentru etapa a XII-a a Diviziei A1 la volei feminin.

Vă reamintim că echipa de volei a CSM Satu Mare a terminat turul campionatului pe locul VII.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.