Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Marşul bolilor rare la Carei (FOTO)

ziua bolilor rare careiVineri, 27 februarie 2015, începând cu ora 12.30, a avut loc cea de a cincea ediție a marșului bolilor rare, organizat de Direcția de Cultură și Sport Carei și Asociația Werdnig Hofman, cu sprijinul Instituțiilor de Învățământ din municipiul Carei, al Direcției de Învățământ și Sănătate Carei, al Poliției Municipale și al Jandarmeriei.

Peste 300 de tineri au pornit în acest marș de solidaritate cu persoanele care suferă de boli rare, pe traseul Amfiteatrul din fața magazinului Oțelul – Centru Cultural Carei (str. Iuliu Maniu), via Primăria Municipului Carei. Rolul marșului a fost de a sensibiliza publicul larg şi factorii de decizie cu privire la bolile rare şi impactul acestora asupra vieții pacienților.

Participanții s-au oprit în fața Primăriei municipiului Carei, unde au fost întâmpinați de viceprimarul Kaiser Ludovic, iar momentul a fost marcat cu o strângere de mână, fiindcă sloganul sub care s-a desfășurat manifestarea din acest an a fost ”Zi de zi, mână în mână”. Marșul s-a încheiat la Centrul Cultural unde au luat cuvântul din partea organizatorilor Bogdan Georgescu și Robert Vereș, după care a avut loc premierea lucrărilor grafice și creațiilor literare realizate de elevii de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu și Liceul Teoretic Carei, înscrise în concursul ”Diferiți, dar împreună”, organizat de Asociația Werdnig Hofman Carei și un scurt moment artistic susținut de Gabor Tania și formația Castelanii, pregătiți de prof. Szucs Jozsef, cu o piesă scrisă special pentru acest eveniment.

La eveniment au participat consilieri municipali și consilieri județeni careieni, precum și reprezentanți ai serviciilor din cadrul Primăriei Carei. 

Sursa: Direcţia de Cultură Carei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.