Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Romeo Nicoară: PSD luptă împotriva Constituției pentru a-și apăra traseiștii

romeo nicoaraNu mai există nici o îndoială că avem o decizie finală şi fără echivoc a Curţii Constituţionale din România legată de controversata OUG 55/2014 a traseiştilor politici. Curtea Constituţională a decis foarte limpede şi pe înţelesul aproape al tuturor că aleşii locali care şi şi-au schimbat partidul în timpul mandatului, folosindu-se de OUG 55, trebuie să părăsească funcţia, să îşi piardă mandatul.

Singuri care se pun împotriva Constituției sunt cei din PSD. Sper ca în al doisprezecelea ceas să înţeleagă și ei că Parlamentul este o instituţie care nu doar legiferează ci şi respectă legea, mai presus de toate legea fundamentală a României. PNL a acţionat în spiritul deciziei Curţii Constituţionale depunând în Parlament amendamentele necesare modificării Ordonanţei 55, astfel încât traseiștii să-și piardă funcțiile și beneficiile. Toate au fost respinse, în mod repetat, de PSD și de aliații săi, ultima oară miercuri în plenul Camerei Deputaților.

PSD-ul îşi foloseşte majoritatea parlamentară doar pentru protejarea propriilor interese. PSD ţine Parlamentul României în afara legii pentru singurul scop de a-şi proteja primarii şi consilierii locali traseişti. PSD-ul, în frunte cu Victor Ponta, trebuie să înțeleagă că Parlamentul României nu este o anexă de partid care acționează pentru îndeplinirea scopurilor lor personale, ci trebuie să lucreze în folosul cetățenilor.

Aşa cum a declarat şi Co-preşedintele PNL, doamna Alina Gorghiu, dacă legea nu va fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale a României, iar la Senat majoritatea de conjunctură a lui Victor Ponta şi a PSD-ului nu va vota amendamentele depuse de noi, suntem hotărâţi s-o atacăm din nou la Curtea Constituţională. Și vom câștiga iar. Știm că dorința PSD și a lui Victor Ponta este să se folosească de proceduri și complicații legislative pentru a face să treacă timpul până la alegeri, dar vom arăta ca majoritatea sa este una toxică și împotriva legii.

Romeo Nicoară, Copreședinte PNL Satu Mare, deputat

4 comentarii

  1. Julieta Răspunde

    Da cand tu ai trecut de la PPDD la PNL ce a fost? Sau acum, ca te faci frate cu adversarii PNL din 2012, asta este mostra de act democratic?
    Bai voi asa vorbiti de parca ati fi cei mai curati si uscati din tara asta

  2. capulet Răspunde

    Romică, de ce deschizi tu gura, când ești în rahat până la nas?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.