Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Eusebiu Burcaș: 7 Tipuri de Relații Anormale cu Banii

images (3)Fiecare dintre noi am întâlnit mai multe sau mai puține persoane despre care credem si spunem că ”au o problemă cu banii” și nu mă refer aici la faptul că nu au bani momentan sau au datorii prea mari.

Aș vrea să vorbim despre câteva deviații în relația dintre oameni și banii lor. Experții în comportament si decizii financiare Marc Levy si Emmanuelle Daviet au delimitat câteva tipuri de relații, mai mult sau mai puțin „cotoioase”, în relația cu banii.

1. De-a hoții și vardiștii – împrumutul cronic. Niciodată banii nu sunt suficienți, deși ți-ai dori să-i poți gestiona eficient, la final de lună tot rămâi fără oxigen financiar și te vezi nevoit să ceri măcar 50-100 de lei împrumut. Indiferent dacă împrumută bani de la prieteni, colegi, rude sau de pe cardul de credit, atunci când această practică se prelungește mai mult de 6 luni înseamnă că a devenit…cronică.

În această postură oamenii folosesc împrumutul ca pe o sursă de venit. Această relație deviată poate fi explicată prin imposibilitatea de a lua în calcul realitatea și a-și ajusta cheltuielile la nivelul real al veniturilor.

2. Nu mă pot abține – cumpărăturile din impuls. Experții afirmă despre cumpărăturile compulsive că reprezintă de obicei expesia unui conflict intern sau a unei traume personale.

Cumpărăturile făcute din impuls nu au nici o justificare în planul nevoilor reale. 17 cămăși albe, 26 de perechi de pantofi sau 85 de sutiene nu fac parte decât dintr-un film de ficțiune în care protagonistul suferă de amnezie temporară și cumpără ca un abulic lucruri pe care probabil nu le va folosi niciodată.

3. Alerg după fata morgana – adicția pentru jocuri. Loterie, bingo, pariuri sportive sau chiar mai grav jocuri mecanice, sunt privite ca fiind singura șansă pentru o altă viață, de data asta lipsită de griji financiare.

Uneori această experiență începe chiar ca o joacă. Primul câștig, chiar dacă este de valoare mică, este de fapt virusul dependenței. Cu fiecare joc nou speranța că acum voi da lovitura finală, scoate din buzunar bani reali pentru șanse total ireale. În joc participantul se deconectează încet de realitate și implicit și de sumele de bani pierdute, indiferent de sursa lor. De obicei scăparea din această formă de dependență este posibilă doar cu ajutorul unui terapeut.

4. Sunt sclavul lor! Devii sclavul banilor sau mai bine zis al băncilor sau cămătarilor, săpând o groapă mare ca să astupi una mai mică.

Supraîndatorarea este drama multor familii, cel puțin azi după câțiva ani de recesiune. De fapt rădăcina supraîndatorării este în gena noastră și nu are doar cauze externe așa cum ne-ar place să credem. În realitate s-ar putea să avem de-a face cu o depresie pe care încercăm să o compensăm prin consum. Dacă simți că ești sufocat de creditul tău ipotecar, poți găsi aici câteva soluții.

5. Strănge punga – zgârcenia cotidiană. Manifestată ca și teamă de a cheltui și de a investi generată de frica de a rămâne fără bani.

Zgârcitul presupune că toți cei din jurul lui vor să-l lase fără bani, izolându-se astfel de lume și de prieteni. Își acuză foarte adesea partenerul de viață și familia de cheltuirea nechibzuită a banilor și ratează orice oportunitate de investiții din cauza atitudinii sale paranoice. Această mentalitate restrictivă și limitată asupra banilor în determină să trăiască o viață plată fără emoții și bucurii adevărate. In fond, zgârcitul ignoră una din funcțiile fundamentale ale banilor și anume funcția de consum.

6. Poți trăi ca o căpușă – traiul parazitar. Fie că este vorba de banii primiți cu mărinime de la părinți atunci când toti cei de vârsta ta câștigă deja proprii bani sau de beneficii nemateriale primite necuvenit avem de-a face cu o ”căpușă” financiară.

Scopul lor este să primească diferite avantaje fără să cheltuie nimic. Cei pe care-i parazitează sunt adesea priviți ca substituți pentru părinții naturali ai profitorului. Are sentimentul că cei din jurul său îi datorează bani sau diverse favoruri doar pentru faptul că el există și este un bun lingușitor. Se simte perfect atunci când este în grija prietenilor sau a părinților ignorând lumea reală. Din păcate la un moment dat va fi nevoit să se confrunte cu lumea reală și de obicei impactul va fi devastator atât la nivel financiar cât și emoțional.

7. Lăcomia nestăpânită – întotdeauna primul. Lucrează pentru a-și asigura o putere de cumpărare din ce în ce mai mare și pentru a putea epata cu lucrurile pe care le deține.

Aleargă constant după o recunoaștere perpetuă pe care o satisface cu ajutorul obiectelor dorite. Trăiește preponderent în viitor în căutarea următoarelor obiecte care-i vor consolida statutul social și puterea. Constant nemulțumit, nu se va simți niciodată satisfăcut de ceea ce are, chiar dacă aceste lucruri le-a dorit cu intensitate, confruntându-se neîncetat cu lipsa.

De bună seamă că este dificil să ne autoevaluăm și să identificăm noi înșine o posibilă problemă in relația cu banii, de tipul celor de mai sus. De aceea vă recomand să împărtășiti cu prietenii și partenerii voștri acest articol și apoi să le cereți un feedback privind modul în care ei vă văd.

Dacă identifică anumite apucături, de tipul celor de mai sus în comportamentul vostru, mulțumiți-le pentru feedback și meditați puțin asupra celor spuse de ei. Pentru a evita apariția unor asemenea comportamente la copiii voști vă invit în comunitatea Copil Prosper.

Trainerul în finanțe personale, Eusebiu Burcaș, va susține în data de 28 aprilie, între orele 17:30 și 20:30 un seminar gratuit la Satu Mare. Locația va fi comunicată ulterior.

Seminarul este recomandat persoanelor care sunt dispuse să iasă din zona de confort și să acționeze în direcția creșterii inteligenței lor financiare.

Vă puteți înscrie aici

Sursa: burcash.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.