Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Vilele din Certeze, în Deutsche Welle (VIDEO)

certezeVilele de lux din Certeze fac senzaţie în presa internaţională! Publicaţia germană Deutsche Welle a scis despre localitatea Certeze, din nordul Transilvaniei, unde reporterii au găsit sute de locuinţe ce par ca din filme, scrie realitatea.net.

Străzile din localitatea Certeze sunt înconjurate de vile şi palate, fiecare mai ornamentat decât cel de lângă el. Acesta este probabil unul dintre cele mai bogate state în interiorul uneia dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană: România.
Deutsche Welle scrie despre contrastul frapant între vilele de lux cu zeci de camere, în comparaţie cu traiul românului de rând. Palatele sunt ridicate cu banii câştigaţi în afara ţării, motivul pentru care “satul de lux” pare pustiu. 
Oamenii sunt ceea ce pare să lipsească din Certeze. În timpul anului, casele sunt goale. Proprietarii se află în vestul Europei, unde câştigă banii pe care îi folosesc pentru a construi aceste case.
Nu vom sta toată viaţa în Franţa. Eu m-am săturat deja. Totuşi, nu avem de ales, în România nu găsim de muncă. Aici aş câştiga 200 de euro pe lună. În Franţa, câştig aceşti bani într-o singură zi.
Multe dintre somptuoasele locuinţe din Certeze au fost finisate doar la exterior. Motiv pentru care proprietarii îşi continuă munca în afara hotarelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.