Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Accident cu trei răniţi grav pe drumul Satu Mare – Baia Mare

accidentTrei tineri, doi baieti si o fata, au ajuns la spital in stare grava, dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un copac.

Potrivit martorilor, soferul conducea cu viteza dinspre Satu Mare spre Baia Mare, cand a pierdut controlul volanului. Unii spun ca accidentul s-ar fi produs si din cauza ca un alt vehicul i-ar fi taiat calea. Politistii spera sa lamureasca lucrurile dupa ce vor sta de vorba cu tinerii, internati la spitalul din Baia Mare.

Cei trei mergeau spre casa, in Baia Mare. Mai aveau 17 kilometri pana la intrarea in oras, cand soferul in varsta de 20 de ani a pierdut controlul volanului, iar masina s-a izbit violent de un pom.
“Numai asta e explicatia: viteza, depasirea, masinile luxoase, mor pe drum cand vad de astia”, a spus un batran.
“Baiatul din spate era bine, soferul era cam rau din cate s-a vazut”, a spus un martor.
La fata locului a sosit un echipaj de la descarcerare si cateva ambulante care au dus victimele la spitalul din Baia Mare.
“Am intervenit pentru descarcerarea unei persoane aflata incarcerata in autoturismul avariat. Interventia a fost relativ grea datorita gradului mare de contorsionare a autoturismului”, a spus Carol Pozan, ISU Maramures.

Cand a aflat ce s-a intamplat, tatal tinerei a venit intr-un suflet la locul accidentului. Dupa ce a vazut cum arata masina, a plecat in graba spre spital, sa se asigure ca fata lui e bine.
Din spusele martorilor, nu doar viteza a fost cea care a stat la baza acestui accident.
“I-a taiat calea alt sofer. El venea dinspre Satu Mare si l-a izbit aici”, a spus un tanar.
“Ruland pe aceasta portiune de drum in aliniament, se pare cu viteza excesiva, deocamdata nu sunt deslusite conditiile care au dus la intrarea in derapaj a autoturismului”, a spus Ioan Carlig, Politia Rutiera Baia Mare.
Politistii incearca acum sa afle daca accidentul s-a produs din vina exclusiva a soferului sau a mai fost intr-adevar implicat si un alt vehicul.
sursa: stirileprotv.ro

 

2 comentarii

  1. unu Răspunde

    poi normal ca se intampla accidente ca preventia politiei mm care sta in boscheti la seini camuflati sa te prinda in plin camp la intrare si la restrictie de 50 e 0 si da bineinteles ca radarele vad doar anumite automobile.

  2. Mirel Răspunde

    asa este politia din seini sta in boscheti …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.