Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sute de elevi, prezenți la Târgul Educației

Targ educativ (15)Sute de elevi sătmăreni au fost prezenți a astăzi la cea de-a III-a ediție a Târgului Educației care a avut loc la Grand Mall Satu Mare. Peste 20 de licee și-au prezentat ofertele educaționale pe anul școlar 2015 -2016 pentru învăţământul liceal şi profesional.

Deschiderea oficială a târgului a fost făcută de către inspectorul general școlar, Claudiu Mondici, care le-a urat elevilor de clasa a VIII- a mult succes în alegerile pe care le vor face privind liceul pe care îl vor urma.

Elevii au avut parte de surprize din partea reprezentanților liceelor sătmărene, care au venit în acest an la târg nu numai cu standuri și pliante ci și cu mascote reprezentative, demonstrații de pictură, orchestre muzicale, demonstrații de coafură și manichiură, precum și produse culinare.

Organizatoarea târgului, directoarea CJRAE Satu Mare, Sânziana Cristea, a declarat că această activitate este dedicată în special elevilor de clasa a VIII-a iar scopul este acela de a-i ajuta să ia o decizie importantă în alegerea liceului la care vor continua studiile.

Scopul aceste acțiuni este tocmai ca elevii să poată să lua o decizie privind liceul pe care îl vor urma, o decizie în deplină cunoștință de cauză, nu lăsându-se influențați prieteni s-au alți factori.

De la an la an, concurența este tot mai mare între licee care își focusează activitatea, astfel încât să iasă în evidență. Liceele au mascote, vin cu elemente proprii de identitate cu care încearcă să-i atragă pe elevii claselor a VIII-a.

Activitatea a fost organizată în cadrul Campaniei de orientare vocaţională „Îmi construiesc viitorul!”, derulată în aprilie-mai în toate şcolile din judeţ, campanie iniţiată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.