Peste 150 de ”Jandarmi Juniori” au intrat în competiţia celei de-a IX-a ediţii a campaniei JOCURI DE COPII. Proiectul iniţiat de Radio Transilvania şi Fundaţia Maria în parteneriat cu Jandarmeria Satu Mare și-a propus să-i familiarizeze pe copii cu misiunile pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţenilor. În acest sens s-a vorbit despre rolul, importanţa şi locul Jandarmeriei în cadrul forţelor de ordine publică, a fost evidenţiată preocuparea instituţiei pentru asigurarea unui climat de securitate.
Astfel, în urma celor expuse și prezentate de jandarmi în cursul lunii mai, ,,Jandarmii Juniori” au avut de prezentat un moment artistic, dar și machetele la care au lucrat mai bine de o lună de zile împreună cu educatoarele lor. În concurs au fost înscrise zece unităţi de învățământ, iar juriul a avut o misiune grea pentru că toții copiii s-au pregătit temeinic pentru concurs.
Micuții au fost costumați cu vestimentaţie asemănătoare cu cea a jandarmilor și astfel au dovedit că se antrenează pentru a deveni ”jandarmi vrednici”.
În urma jurizării, primul loc a fost ocupat de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 11 şi de echipa Şcolii Gimnaziale “Avram Iancu”. Locul secund a fost ocupat de Grădiniţa Voinicelul, corp B, în timp ce echipajele corpurilor A şi C ale aceleiaşi grădiniţe s-au clasat pe locul trei. Toate machetele prezentate au fost expuse la Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare.
Până când juriul a desemnat câștigătorii, jandarmi ai Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au prezentat și ei la rândul lor un exercițiu demonstrativ.
În centrul atenției copiilor a fost și câinele Lupino, un câine antrenat special pentru misiunile jandarmilor.
Jandarmeria Satu Mare, Radio Transilvania, Fundația Maria și comisia de jurizare, le-a mulțumit tuturor copiilor, cadrelor didactice și părinților care i-au sprijinit pentru deosebita implicare în acest proiect!
Sursa: Jandarmeria Satu Mare