Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Funcționarii publici de la APM, nemulțumiți de salarii. Prefectul va lua măsuri

SAMSUNG CSCÎn sala mică a Palatului Administrativ, marţi 18 august,  prefectul dr. Eugeniu Avram a primit delegaţia reprezentanţilor sindicatelor funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare şi a Comisariatului Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu, membre ale Federaţiei Naţionale de Mediu Ecologistul, respectiv a Sindicatului Naţional al Gărzii Naţionale de Mediu, afiliat SedLex.

Principalele nemulţumiri transmise reprezentantului Guvernului în teritoriu au făcut referire la salarizarea conform grilelor actuale, discriminatorie în percepţia acestora atât faţă de salariul minim/mediu pe economie cât şi faţă de alte categorii de funcţionari publici. De asemenea, au solicitat aplicarea legii în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă. Referitor la procesul de descentralizare şi regionalizare, în opinia acestora, subordonarea agenţiilor pentru protecţia mediului consiliilor judeţene ar crea situaţii în care titularul unui proiect de investiţii (consiliul judeţean) să îl şi reglementeze  din punct de vedere al respectării legislaţiei de mediu prin structura proprie.

Prefectul dr. Eugeniu Avram recunoscând importanţa socio-economică a acestei profesii, a asigurat angajaţii din domeniul protecţiei mediului că Instituţia Prefectului va întreprinde demersurile necesare pentru clarificarea tuturor aspectelor şi va transmite solicitările acestora către ministerele responsabile. De asemenea şi-a exprimat speranţa că odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod Fiscal, care va asigura condiţiile de promovare a noii legi a salarizării, această situaţie va fi remediată.

Sursa: Prefectura Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.