Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Romeo Pop, candidat PNL la Primărie: Primul lucru pe care l-aș face este transparentizarea banului public!

Romeo PopCopreședintele filialei municipale a PNL Satu Mare, Romeo Pop, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că va intra în competiția internă a PNL Satu Mare pentru candidatura la Primăria Municipiului Satu Mare. Obiectivul lui principal este transparentizarea banului public.

Știu ca ați auzit din alte surse și de la colegii mei puțin mai grăbiți, dar vreau să auziți și din gura mea că m-am înscris în competiția internă care va decide până la urmă viitorul candidat al Partidului Național Liberal la Primăria Municipiului Satu Mare. Vreau să vă spun din start, că nu doresc sub nicio formă să profit de poziția de președinte ca să îmi creez un avantaj vizavi de colegii mei, dar fiind totuși o competiție nu pot să stau și să privesc pasiv și în general nu îmi place să fiu perdant”, a declarat Romeo Pop.

Întrebat în conferință care va fi primul lucru care îl va schimba în Satu Mare dacă va fi ales primar, acesta a declarat că ”aș transparentiza tot”.

Primul lucru care l-aș face este transparentizarea banului public. Aș pune totul pe un site ca să știe sătmărenii pe ce se cheltuie banul public iar oamenii să vadă ca au de-a face cu un om cinstit și corect”, a spus Romeo Pop.

Legat de banii publici și cheltuirea acestora, Romeo Pop a atras atenția că foarte multe fonduri sunt alocate Clubului Olimpia și CSM Satu Mare.

Este vorba de foarte mulți bani, sunt alocate 1,3 milioane de lei pentru Clubul Olimpia Satu Mare din partea municipalității. Ei au primit în februarie cam 0,3 milioane de lei urmând să primească restul de 1 milion, numai că din acel Consiliu de Administrație al FC Olimpia au demisionat patru domni, Silaghi, Covaci, Magyar și Micle. Dânșii au demisionat pe considerentul că nu există transparenţă în cheltuirea banilor. Acest club se află în imposibilitatea de a da salarii, în imposibilitate să își plătească datoriile și să își plătească furnizorii. Consiliul Local nu poate să vireze banii deoarece acest Consiliu de Administrație nu este statutar, au rămas doar trei membri”, a declarat copreședintele.

O altă problemă adusă în discuție de către Romeo Pop a fost legată de CSM Satu Mare, afirmând că în 2015 li s-au alocat 2,85 milioane de lei, bani care până la finele lunii iunie au reușit să îi cheltuiască, făcând cerere către Consiliul Local să le mai suplimenteze bugetul cu 1,5 milioane de lei.

Suntem de acord cu sportul mai ales pentru copii și cu echipele sătmărene ca să ne reprezinte, dar nu suntem de acord cu cheltuirea fără noimă a banului public. Credem că cetățenii au dreptul să li se aducă la cunoștință cheltuirea fiecărui ban din bugetul local”, a încheiat Romeo Pop.

În ceea ce privește lupta internă din cadrul PNL Satu Mare pentru candidatura la Primărie în 2016, acesta a anunțat că ”se va decide și vor rămâne 2 din cei 5 candidați și se va face un sondaj serios comandat de la nivelul central. Fiecare va veni cu un proiect sustenabil și viabil”.

12 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Din start sunteți un perdant, domnule Pop. Nu vă vor alege nici peneliștii. Ce vă recomandă pentru o asemenea funcție? Chiar nimic. Păcat că PNL Satu Mare se orintează spre fripturiști! Singurul candidat cu ceva șansă este Adrian Albu, însă fiind alegeri dintr-un singur tur va câștiga candidatul UDMR sau Dorel Coica.

  2. Dan Răspunde

    Sa vorbeasca despre transparenta banului public unul ce isi permite sa vorbeasca cu transparenta despre trecutul sau politic!

  3. horica Răspunde

    in fiecare dimineata blochezi masinile din cartier cand tu cand noua ta cucerire mirela.pai daca acuma faci ce faci si vb asa cu opamenii,ce vei face ca si primar?vai de capul pnl-ului daca a ajuns cu asa oameni la primarie……

    • Pop Ioan Răspunde

      Politicienii sint ca porumbeii.Cind sint cu picioarele pe pamint,i-ti maninca din palma.Cind ajung sus,de la inaltime fac pe tine…

  4. Mercedesa Răspunde

    Poi asta nu era in Pmp ? :))))))

    Treaseitu dracu

  5. Virgil Răspunde

    D-le Romeo Pop , veniti dintr-un partid care a facut de rusine orasul nostru . Ma refer la PMP. Imaginea creata de acest partid nu se spala usor , asa ca majoritatea satmarenilor nu vor risca … desi intetiile d-voastra sunt bune .

  6. gigi Răspunde

    pana trece “hopul” este totala transparenta, dar pe urma ma cam indoiesc, desi acest hop nu se va realiza nici peste 100 de ani!

  7. Romi transfrontalierul politic Răspunde

    Nu vedeti ce fata de portar are asta? A mancat aseara fasole si s-a umflat inteligenta in el. Cand s-a trezit deranjat de gaze, si-a adus aminte ca s-a visat pretendent la primarie.
    Pa asta nu-l voteaza nici nevasta-sa, ca nu-l cunoste nimeni, desi el se straduieste.

  8. Partid istorie PNL Răspunde

    PNL partid istoric cu 140 de ani in spate, iese in fata cu indivizi patetici de acest gen?
    A ajuns la nivel genunchiului brostii, daca au ajus sa se cocoteze pe el si sa fie reprezentat de o cucoana semi-analfabelta si un intelectual care scoate din el 3 cuvinte pe minut.
    Pai asta era anul trecut la masa cu o alta eminenta cenusie a politici de pe Somes, o alta frumusete rapitoare de pe centura politicii satmarene(omoloaga de centura a Lenutei), Laurica Botanista(mare pierdere pentru fauna locala de prin boscheti).

    Are omul lipici pe langa femei, sa se lipeste si el ca buruiana de cur, pe unde mai apuca si el.

    Pacat de acest partid cu multe istorii, dupa ce a scapat de gasca sinistra a lui Sisi(Albu a ramas pe acolo de samanta, cine stie , poate, poate prinde ceva radacini), au reusit sa se cocoteze la prezidiu, un umflat cu o parasuta,

    Poate isi ia zborul maimuta si parasuta si revenim la o iluzorie moralitate, daca nu moralitate,

  9. Constipatul politic Răspunde

    D-le ia si un laxativ, nu sta asa incordat, ca se vede constipatia si frunzele de la morcov de la o posta.
    Relaxeaza-te ca mai trece putin timp si nu mai trebuie sa apari prin conferinte cu femei frumoase, sti si tu foarte bine ca frumuseatea e ttrecatoare si o poti gasi pe toate gardurile sau prin toti boschetii,

  10. Observatorul neuronal Răspunde

    Asta trebuie apreciat, macar tace din gura, nu intra in toate laturile ca si colega lui de partid Lenuta-debiluta.

    ca divertisment de week-end, merita citit cum si-a dat bac-ul politic doamne
    https://portalsm.ro/2015/08/pnl-satu-mare-va-oferi-200-de-ghiozdane-liberale-copiilor-nevoiasi/#comments

    Totusi ca sa nu exageram, locul la astia 2 este in fostul partid al ilustrului tacut si necunoscut d-l Romeo Pop, PMP.

    Lenuta pe post de Laura Bota, el pe post de purtator de geanta la d-na, deoarece alte calitati nu cred ca poate certifica,

  11. Matiroz Răspunde

    Candidați
    1. Albu Adrian – zero barat în politică a fost un viceprmar de doi lei! Carisma zero!
    2. Adrian Cozma – pe cât de incult, pe atât de violent! Contrabandă cu țigări, evaziune transport internațional
    3 Mihai Huzau familie penală prezenta penibilă
    4 Romeo Pop autism politic și social, traseism politic penibil! Nulitate absoluta
    5 Ileana Blidar tupeu uriaș, cultură minimă, lipsă de discernământ, familie penală!

    Mulțumim! Vedeți ce bine va cunoaște Satmarul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.