Ultima actualizare: azi, 08:27

Locale

Caritas – de 25 de ani în folosul comunităţii

Caritas 25 de ani (33)Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a ajuns la un sfert de secol de activitate. După înființarea din anul 1990 și până în prezent organizația, sub egida Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare, cu ajutorul partenerilor, colaboratorilor, angajaților și voluntarilor a reușit să ofere sprijin pentru mai mult de 200.000 de persoane, în cele două județe în care activează, respectiv județul Satu Mare și județul Maramureș.

Acești 25 de ani nu pot să treacă neobservați, astfel că organizația a dorit ca prin evenimentul aniversar din 25 septembrie să-și aducă aminte de toate momentele frumoase, câteodată grele, dar totuși importante și semnificative atât din punct de vedere social cât și umanitar și să mulțumească tuturor celor care au fost alături ei.

La evenimentul aniversar au fost invitaţi peste 150 de persoane, oficialități din cele două județe, parteneri și colaboratori atât din România cât și din Germania şi Austria.  

Angajaţii organizaţiei şi partenerii invitaţi au participat la o slujbă religioasă oficiată de PS. Episcop Schönberger Eugen special pentru această ocazie. După slujbă cei prezenţi au vizitat Centrul Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, unde a avut loc sfinţirea clădirii în care zilnic îşi desfăşoară activitatea peste 150 de copii proveniţi din medii defavorizate.

De la ora 16:00, sărbătoarea a continuat cu o festivitate organizată la Filarmonica „Dinu Lipatti”. Evenimentul aniversar a început cu un mini concert simfonic, după care cei prezenţi au fost salutaţi de episcopul Schönberger Eugen şi de către directorul general al organizaţiei, Láng Ladislau.

Acești 25 de ani au fost plini de entuziasm, la început mai mult entuziasm și mai puțin profesionalism și sper că în ultimi ani am ajuns la mai mult profesionalism și la fel de mult entuziasm. Nu este important cine este în fruntea acestei organizații, important este că o serie de instituții, autorități, parteneri din străinătate și din țară, oameni simpli, ne-au ajutat ca în acești 25 de ani să putem îndeplini misiunea noastră, misiunea Bisericii, misiunea creștină de a ajuta pe cei nevoiași, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat directorul general Lang Ladislau.

Oficialităţile prezente şi musafirii sosiţi de peste hotare au felicitat organizaţia pentru munca şi rezultatele frumoase obţinute în cei 25 de ani de activitate şi au urat mult succes în continuare.

Am venit să spun că mă bucur că am reușit să finalizăm foarte multe proiecte împreună. Cunosc organizația de foarte mult timp și am toată admirația vizavi de modul în care au știut să se implice pentru a ajuta oameni. Nu pot să spun decât că le urez succes și la mulți ani”, a spus prefectul Eugeniu Avram

Kósa Attila Kálmán, directorul responsabil pentru serviciile sociale şi Hackl Thomas responsabil proiecte de finaţare au prezentat serviciile oferite şi rezultatele atinse de Caritas, precum şi viziunea de viitor a organizaţiei. Festivitatea a fost încheiată cu un film de scurt metraj în care s-a prezentat tipurile de servicii şi beneficiarii organizaţiei.

Vizitatorii prezenți au avut parte și de o expoziţie fotografică expusă în holul filarmonicii, care au redat momente din activitatea organizației şi beneficiarii serviciilor oferite de Caritas Satu Mare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.