Poliţiştii Seviciului Rutier au fost sesizaţi în data de 18 octombrie 2015, ora 12.30, despre faptul că, pe DN 19, în localitatea Decebal, judeţul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier.
La faţa locului oamenii legii au stabilit că, un sătmărean în vârstă de 43 de ani, a condus autoturismul marca Ford, şi a accidentat un bărbat, în vârstă de 64 de ani, care circulând cu bicicleta, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, Gheorghe B, care a fost transportat la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea, atât lui cât şi biciclistului le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare