Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Pieton accidentat de un TIR și abandonat la intersecția Burdea

accident burdeaIeri, 19 octombrie, în jurul orelor 21.00, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi prin apelul naţional unic de urgenţă 112, despre faptul că, la intersecţia Podului Decebal cu strada Careiului, din municipiul Satu Mare, se află o persoană de sex masculin care ar fi fost victima unui accident de circulaţie.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii Biroului Rutier, care în urma cercetărilor efectuate au stabilit că Joszef L., a fost accidentat, de către un ansamblu de vehicule, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului electric. Conducătorul ansamblului de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi a abandonat victima pe marginea părţii carosabile.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului.

Oamenii legii au desfăşurat activităţi specifice pentru identificarea conducătorului auto, astfel că acesta a fost identificat pe raza municipiului Oradea, judeţul Bihor, cu sprijinul poliţiştilor rutieri bihoreni.

Gheorghe G., din judeţul Bihor, ar fi condus ansamblul format din autotractorul marca Iveco, care tracta semiremorca,  marca Krone. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu propunerile legale care se impun în acest caz. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

În situaţia producerii unor accidente rutiere soldate cu victime omeneşti, rugăm cetăţenii care observă astfel de evenimente,  să apeleze imediat numărul naţional de urgenţă 112, contribuind astfel la salvarea victimei,  dar şi la identificarea autorului, în situaţia în care acesta părăseşte locul accidentului. 

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.