Ultima actualizare: azi, 11:47
DRM
Locale

“Egali în drepturi, diferiţi prin cultură”, activitate desfăşurată la Colegiul Tehnic Unio

20151120_104710Elevii Colegiului Tehnic Unio-Traian Vuia au participat astăzi la o activitate denumită “Egali în drepturi, diferiţi prin cultură”, derulată în cadrul proiectului “Săptămâna Educaţiei Globale”.

Scopul activităţii a fost promovarea tradiţiilor şi a respectului pentru diversitate şi comunicare interculturală. Obiceiurile şi tradiţiile specifice atât poporului român cât şi minorităţilor reprezentate de maghiari, rromi, ucraineni au fost prezentate de către echipajele desemnate de fiecare etnie.

A fost organizat şi un concurs de cultură generală, în care elevii şi-au verificat cunoştinţele legate de identificarea elementelor specifice fiecărei etnii:  port, obiceiuri, muzică, dans, mâncăruri tradiţionale.

S-a realizat şi un panou cu imagini reprezentative care surprind aspecte din cultura şi tradiţiile etniilor din care fac parte elevii noştri. În aplauzele colegilor lor, echipajul aparţinând etniei rrome a prezentat, cu mândrie, un dans ţigănesc.

Munca elevilor a fost recompensată prin diplome de domnul director prof. dr. Popescu Vlaicu şi de către profesorii organizatori: Bucs Ecaterina, Moldovan Claudia şi Dragomir Corina.

Astfel de activităţi au menirea de a identifica şi promova adevăratele valori care să-i ajute pe tineri să-şi găsească identitatea.

Sursa: Colegiul Tehnic Unio-Traian Vuia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
UDMR Satu Mare: Închiderea centrului orașului este o decizie grăbită și negândită

Consilierii UDMR consideră că închiderea circulației din centrul orașului Satu Mare este o decizie negândită și grăbită din partea primarului...

Închide