Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Tentativă de omor în Carei. Și-a înjunghiat soția de patru ori

cutit_sangeTentativă de omor în Carei. Un bărbat în vârstă de 65 de ani și-a înjunghiat propria soție.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat în data de 04 noiembrie 2015, despre faptul că o persoană ar fi fost agresată. 

Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat cercetările în acest caz, sub directa coordonare  a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi au stabilit că, Ş.D. de 65 ani, din Carei,  pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri familiale, i-a  aplicat fostei soţii, I.D, în vârstă de 58 de ani, 4 lovituri de cuţit în zona toraco-abdominală. Victima a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Conform concluziilor medico- legale, victima necesită pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în pericol.

 În cauză se efectuează cercetări pentru tentativă la omor.

La data de 04.11.2015, faţă de Ş.D. a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar în  cursul zilei de azi, 5 noiembrie, persoana a fost prezentată Tribunalului Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă.

În urma prezentării Tribunalului Satu Mare faţă de Ş.D. s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.