Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Biblioteca Județeană organizează lansarea celui de al treilea volum al lucrării “Oameni și locuri din Sătmar“

biblioteca-judeteanaBiblioteca Județeană, instituție publică de cultură subordonată Consiliului Județean Satu Mare, organizează marți, 15decembrie, cu începere de la ora1400, în Sala Multimedia, lansarea celui de al treilea volum al lucrării “Oameni și locuri din Sătmar“, avându-l ca autor pe istoricul Viorel Câmpean.

Volumul a apărut în acest an sub auspiciile Editurii “Citadela“, precedat de primele două, în anul 2008, primul volum și 2010, cel de-al doilea, fiind premiate de către Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor publice din România la secțiunea “Carte de specialitate“, în cadrul Conferinței Naționale de la Sibiu, în 2011.

În prefața prezentului volum, autorul Viorel Câmpean declară: “…Un volum întregitor. Ilustrațiile prezente de această dată în cuprinsul volumului se constituie într-un prim argument întru demonstrarea aserțiunii noastre. O altă diferență față de precedentele volume este constituită de faptul că cele mai multe dintre articole sunt redactate în mod științific, cu note de subsol, în consecință și bibliografia este mai bogată.“, adăugând și speranța că “frumoasa aventură cu și printre Oameni și locuri din Sătmar nu se va termina aici“.

Doctor în istorie din anul 2012, angajat al Bibliotecii Județene Satu Mare, Viorel Câmpean este un pasionat al istoriei locale sătmărene. Pe lângă cele trei volume ale lucrării Oameni și locuri din Sătmar, a mai realizat câteva contribuții monografice importante pentru istoria unor localități sau personalități sătmărene: Centenarul bisericii greco-catolice sin Săuca, Silvaș; Vezendiu-750 de ani de atestare documentară; Grigore Maior. Portretul unui intelectual român din secolul XVIII și 200 de ani de la zidirea Bisericii din Tătărești. Omagiu slujitorilor și credincioșilor săi (împreună cu Voicu Șichet).

În colaborare cu dr. Claudiu Porumbăceanu a publicat volumele: PNL Satu Mare: Tradiție și contemporaneitate. Emil Trișcă (1881-1965), Ștefan Benea (1889-1961), iar împreună cu Kereskényi Sándor, publică volumul Oameni din Seini.

A îngrijit apariția volumului Vasile Pătrașcu, din Cronica Hotoanului. De asemenea, împreună cu drd. Aurel Pop, a îngrijit apariția volumelor: Zarca de Gabriel Rațiu, Monografia satului Supuru de Sus și Contribuțiuni la Revoluția din 1848 în Sălaj cu mai multe documente inedite în text cu anexe, ambele aparținând lui Ioan Ardeleanu-Senior. La Editura “Citadela“ a apărut antologia postumă a lui Nae Antonescu, Din presa sătmăreană de altădată, îngrijită împreună cu drd. Marta Cordea.

S-a alăturat proiectului “eminescian“ inițiat de Ovidiu T. Pop semnând volumele Francisc Groza, un intelectual dedicat învățământului și culturii sătmărene (înpreună cu Marta Cordea și Ovidiu T. Pop); Vasile Scurtu, zece ani în serviciul Sătmarului (împreună cu Ovidiu T. Pop și Aurel Pop) și Pictorul, profesorul și omul Ioan Conțiu (împreună cu Ovidiu T. Pop).

A semnat studii și articole de specialitate în numeroase reviste și publicații din țară și din județul Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.