Ultima actualizare: azi, 21:48

Publicitate

GAL Zona Sătmarului: Locuitorii din Odoreu, invitați la consultare publică

ADMC Zona SatmaruluiGAL Zona Sătmarului fiind beneficiarul proiectului „Pregătirea elaborării strategiei de dezvoltare locală a Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului”, finanţat prin programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, măsura 19 – LEADER – Submăsura 19.1 – ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”, invită locuitorii din Odoreu, 8 februarie, de la ora 10:00, la consultare publică în vederea realizării unei strategii de dezvoltare microregională.

Scopul întâlnirii este de a prezenta informaţii specifice despre perioada de programare LEADER 2014-2020, nevoile și ideile de proiecte primite de la cele 16 unități administrativ teritoriale pentru perioada de programare 2014-2020, respectiv consultarea comunității cu privire la nevoile lor, ținând cont de faptul că se dorește dezvoltarea integrată și a întregului teritoriu ADMC Zona Sătmarului.

Se va purta un dialog cu cei prezenți cu privire la posibilele direcții de dezvoltare și anume priorități și măsuri, constrângerile și posibilitățile în noul program Leader, prezentându-se detaliat totodată, rezultatele prelucrării chestionarelor aplicate în faza întâlnirilor de informare.  

Proiectul urmăreşte realizarea unei strategii participative, în care membrii comunității și factorii interesați să fie încurajați să își spună cuvântul, să își asume responsabilități față de deciziile care îi afectează, să contribuie activ la dezvoltarea durabilă a teritoriului în care trăiesc. Durata proiectului este de trei luni.

Structura parteneriatului care propune noua strategie de dezvoltare locală va fi diferită față de parteneriatul de implementare a strategiei aferente perioadei de programare 2007-2013, urmând ca noul acord să fie formalizat în măsura în care strategia va fi selectată pentru finanțare. 

logopndr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.