Institutul Naţional de Hidrologie a emis recent o nouă avertizare cod galben de inundaţii pentru zece județe din țară printre care și Satu Mare, valabil din această noapte, de la ora 3.00, până miercuri (2 martie), ora 12.00. În județul Satu Mare codul galben de inundații a fost instituit pe râurile din bazinele hidrografice Tur și Crasna.
Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul în care a fost instituit codul galben. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior a acestor râuri.
Hidrologii prognozează că, pe raza județului Satu Mare, vor cădea precipitații începând din această noapte care vor continua și în cursul zilei de mâine. Șanse scăzute de precipitații sunt prognozate și pentru miecuri.
După o zi de pauză, adică joi, ploile revin în județ pentru zilele de vineri (70% șanse de precipitații), sâmbătă (30% șanse de precipitații) și duminică (50% șanse de precipitații).