Centrul Social Deschis „Casa Prieteniei”, din cadrul Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare şi-a deschis porţile în faţa vizitatorilor interesaţi de activitatea acestei unităţi sociale, joi 31 martie.
În cadrul evenimentului cei prezenţi au fost salutaţi de directorul general al organizaţiei, Láng Ladislau, iar după deschidere, Reimer Vanda, coordonatorul unităţii a prezentat pe scurt activităţile centrului.
Scopul centrului este oferirea de sprijin copiilor, tinerilor şi familiilor defavorizate, în vederea dezvoltării capacităţilor individuale necesare depăşirii situaţiilor de risc, prin forţe proprii. Imbolul în care funcţionează unitatea socială este asigurat de Primăria Satu Mare şi cofinanţat prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare din cadrul primăriei.
Casa Prieteniei are 66 de beneficiari, din care 14 preşcolari şi 52 şcolari (clasele 0-VIII). Centrul oferă servicii de suport şi asistenţă pentru copiii preșcolari și școlari aflați în dificultate, asta însemnând o masă rece pe zi, posibilitatea de a-şi menţine igiena personală, rechizite şcolare, materiale igienico-sanitare, îmbrăcăminte. Pe lângă aceste servicii copiii şi tinerii defavorizaţi beneficiază şi de educaţie şi servicii psihologice, cum ar fi consiliere şi asistenţă psihologică pentru copii preşcolari/şcolari aflaţi în dificultate şi familiile acestora şi activități de suport părinți, pentru mame cu copii mici și tineri din medii defavorizate.
După prezentarea activităţilor tinerii voluntari de la diferite şcoli au avut ocazia de a participa la mai multe activităţi împreună cu beneficiarii centrului.