Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Hoț de cârnați și caltaboși, prins după trei luni și jumătate

hot de carnatiPoliţiştii postului de Poliţie Santău au identificat, după trei luni și jumătate, autorul unui furt de alimente, produs înainte de noaptea de Revelion, din podul casei unei femei care locuieşte singură.

Astfel, în cursul zilei de ieri a fost identificat numitul B. V., de 22 de ani, din Săuca, ca fiind principalul bănuit în comiterea unui furt în seara zilei de 30 decembrie 2015.

Concret, tânărul, cunoscând faptul că partea vătămată, Aurora H., din Santău, locuieşte singură, a pătruns prin efracţie  în podul casei, dislocând tigle de pe acoperiş, de unde a furat diverse bunuri alimentare (cârnați, caltaboși, tobă etc).

În cauză se efectuează cercetări față de bănuit, atât sub aspectul săvârşirii  infracțiunii de furt calificat, cât şi pentru recuperarea prejudiciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.