Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Nu e păcăleală. Un nou candidat pentru Satu Mare. Cine este și cine îl susține

nicolae ciorbă PND Satu MareAl șaselea candidat pentru Primăria municipiului Satu Mare a fost lansat astăzi într-un cadru festiv. Este vorba despre Nicolae Ciorbă, care a intrat în cursa electorală pentru fotoliul de primar susținut de Partidul Național Democrat (PND), fiind și președintele Organizației Județene Satu Mare a acestei formațiuni politice. La festivitatea de lansare a candidaților PND la Satu Mare a fost prezent și președintele partidului, deputatul Daniel Fenechiu.

Candidatul PND pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, Nicolae Ciorbă, este din Satu Mare, economist de profesie, și candidează la Primărie deoarece crede că se pot face multe proiecte pentru dezvoltarea orașului.

”Locuitorii municipiului Satu Mare s-au săturat de toate neajunsurile și cred că a venit momentul să putem face ceva pentru acest oraș. Orașul acesta are nevoie de o centură, de un pod, de grădinițe, școli, cultură, și alte necesități care vor fi gândite la momentul respectiv”, a spus candidatul PND la Primăria Satu Mare.

Întrebat care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă sătmărenii în acest moment, Nicolae Ciorbă a spus că sunt foarte multe.

”Satu Mare este un oraș de graniță care ar trebui să fie un oraș model la intrarea dinspre Occident în țară. Sunt probleme cu ambuteiajul în trafic, piețele sunt foarte aglomerate, la fel și podurile. Ar fi nevoie de parcări în acest oraș, grădinițe, un parc de distracții pentru copii”, a mai spus acesta.

La rândul său, președintele PND, Daniel Fenechiu, a arătat că este prezent la Satu Mare pentru a vedea cum stă Organizația Județeană a partidului, apreciind faptul că Nicolae Ciorbă a făcut o treabă bună.

”Ne dorim să obținem un procent de peste 5%, la nivel național, iar la nivel de Satu Mare ne dorim un număr cât mai mare de consilieri locali și un număr de primari. Avem deja niște evaluări de-a noastre și sunt trei patru-comune unde credem că putem obține fotoliul de primar. Există o listă de candidați și pentru Consiliul Județean, lucru care este hotărât de Organizația Județeană a PND”, a mai spus Daniel Fenechiu.

Pe lângă candidatul de la Satu Mare, PND a stabilit, până în prezent, și candidații pentru primăriile Batarci, Crucișor și Medieșu Aurit.

În județul Satu Mare, PND are peste 500 de membri și au fost constituite, până în prezent, 20 de organizații locale. De asemenea, la nivelul municipiului Satu Mare au fost constituite organizații aproape în fiecare cartier. 

2 comentarii

  1. Levente Andras Răspunde

    Kereskényi Gábor este omul lui Govor Mircea.
    Adița (fetița cu codițe) Stef este omul lui Kereskényi Gábor.
    —————————————–
    BISERICA REFORMATA VA MAI PIERDE SI ALTE TERENURI IN SATU MARE!

  2. Cristian Szeri Răspunde

    superba gluma isi piese timpul băiatul. Va avea 500 de voturi ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.