Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Primarul Coica i-a primit pe ”parlamentarii europeni” de la Eminescu

primire eminescu primarieElevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” care au reprezentat municipiul la European Youth Parliament (Parlamentul European al Tinerilor), au fost primiți azi de primarul Dorel Coica, chiar în sala de ședințe a Consiliul Local Satu Mare. Cu această ocazie, elevii au stat de vorbă cu edilul șef, discuție în cadrul căreia au fost prezentate experiențele trăite de aceștia la EYP.

Eminescienii au fost foarte încântați de faptul că au fost primiți foarte bine, iar faptul că au cunoscut celelalte echipe prin jocuri de cunoaștere i-a încântat.

Directorul adjunct al liceului, Nicoleta Cherecheș, a prezentat un scurt istoric legat de clubul de dezbateri Pro Europa al liceului, iar directorul Ioan Pop a menționat că este foarte încântat pentru că echipele liceului duc tradiția mai departe deoarece „este foarte important să fii european, dar cel mai important este să fii european la tine acasă pentru ca semenii tăi, părinții tăi, rudele tale să aibă șansa de a trăi la nivelul standardelor europene”.

Primarul Coica le-a transmis tuturor că vor avea sprijinul Primăriei în continuare, iar oricând au nevoie de ajutor le va sta la dispoziție pentru că „investiția noastră se află în voi”. De asemenea, le-a transmis căî peste câțiva ani speră să-i vadă pe o parte dintre ei primari ai municipiului Satu Mare sau cel puțin consilieri locali.

Colegiul „Mihai Eminescu” a reprezentatn timp de șase ani județul la numeroase forumuri din Macedonia, Bulgaria, Polonia și din foarte multe țări ale Uniunii Europene unde s-a organizat această competiție.

Elevii au simulat o dezbatere în Parlament. Au format echipe, iar timp de două zile au avut o anumită temă pe care au dezbătut-o, iar mai apoi, într-o adunare generală, s-au prezentat soluțiile și s-a supus la vot.

EYP ( European Youth Parliament) este cel mai mare program european dedicat educației non formale a tinerilor din întreaga Europă care îi încurajează să își exprime propriile păreri legate de constituirea Europei. Programul este activ în 39 de țări din Europa, din statele care au legături economice cu Europa și care sunt în curs de aderare la UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.