Ultima actualizare: azi, 20:26
DRM
Locale

Adevărate cratere în pereții unui bloc din Satu Mare. Horea Andreco are soluția (FOTO&VIDEO)

bloc crapat Micro 15, Horea Anderco (9)De aproximativ trei ani de zile, locatarii din scara D a blocului 11 de pe strada Careiului nr. 34, trăiesc un adevărat coșmar. În apartamentele lor au apărut niște crăpături uriașe, în unele locuri adevărate cratere, iar locatarii trăiesc cu frica în sân că oricând se poate întâmpla vreo nenorocire. Disperați, locatarii blocului au apelat la ajutorul unui specialist. L-au contactat pe inginerul constructor Horea Anderco, care este și candidatul independent la Primăria Satu Mare, care vine cu o soluție pentru reabilitarea structurii acestui bloc.

Probleme mai grave au apărut în urmă cu trei ani, iar de atunci se tot agravează, după cum spune administratorul blocului, domnul Brândușan.

Cam de trei ani încoace problemele s-au agravat. Crăpăturile se deschid cu câte un centimetru pe an, astfel că acum avem și crăpături de 3 cm. Cel puțin 10 familii sunt grav afectate de această situație. Și ceilalți locatari sunt afectați de aceste crăpături, dar nu atât de pronunțat ca aici la noi. Dacă vine un cutremur de 3 grade, este primul bloc din Satu Mare care cade”, spune administratorul blocului.

Locatarii au făcut demersuri la Primăria Satu Mare ca să-i ajute la reabilitarea structurii blocului, dar nu au primit un răspuns concludent.

”De un an de zile ne-am constituit într-o asociație de bloc, și am cerut ajutorul Primăriei pentru reabilitarea blocului. Concret nu am primit niciun răspuns. Ni s-a spus că s-ar putea face anveloparea blocului, dar noi avem nevoie de consolidarea structurii de rezistență a imobilului. Dacă nu se face consolidare, pot să-i fac eu anvelopare exterioară?”, mai spune administratorul blocului, care a adăugat că și traficul greu de pe Drumul Careiului are o contribuție însemnată la formarea acestor crăpături.

Disperați de situația în care se află blocul lor, și neavând o altă cale, locatarii au apelat la ajutorul lui Horea Anderco. 

Fiind inginer constructor la bază, candidatul independent la Primăria Satu Mare, Horea Anderco, explică de ce au apărut aceste fisuri în apartamentele locatarilor și oferă soluții pentru a opri acest fenomen.

”Cetățenii din acest bloc au grave probleme deoarece au apărut fisuri serioase în apartamente. Cauza acestor fisuri, așa cum s-a și constatat în urma unei expertize, este o tasare neuniformă a blocului. Blocul este fundat pe o argilă contractilă care, din cauza secetei din ultimii ani, a început să fie afectată. Argila nu a fost afectată uniform, tasările nu sunt uniforme din cauza acestor arbori imenși care sunt în apropierea blocului. Umiditatea din partea exterioară a blocului scăzând, se produce o tasare neuniformă a imobilului. Prima soluție pentru a stopa fenomenul, respectiv pentru a evita înclinarea blocului, este eliminarea acestor arbori din apropierea blocului, care sunt principala cauză a tasării neuniforme. Sigur, după eliminarea acestor arbori se va urmări în continuare dacă mai apar fisuri, urmând ca apoi să se treacă la măsuri de consolidare. La aceste lucrări vor trebui să contribuie și autoritățile locale pentru că nu este doar problema cetățenilor și nu sunt ei vinovați că au apărut aceste fisuri”, precizează Horea Anderco.

3 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Nici o problemă, vine coica, pune polistiren, oleacă de spoială și, gata! problema rezolvată …
    Așa-i dorele?
    Bă, io te votez, să mori tu …

  2. eni cea blonda Răspunde

    serios? s-a trezit anderco din somn 🙂 🙂 🙂 horica eu te votez pentru ca esti la curent cu crapaturile 🙂

  3. Eu Răspunde

    Ei? Ce s-a mai intamplat intre timp? Vad ca v-ati montat termopane la scara! Inseamna ca v-ati rezolvat problema ce va provoca adevarate cosmaruri ,altfel nu vad de ce v-ati uita la cratere prin geamuri noi! Ati mai plantat ceva copaci in apropierea blocului ca tot au fost ei identificati ca principala cauza ! Pe cei existenti i-ati mai toaletat sa le dati putere de regenerare accentuata? Peretii de sustinete de prin apartamente i-ati mai desfiintat? Probleme cu instalatiile de canalizare sparte care spala pamantul de sub fundatie le-ati rezolvat? Nu cumva afara-i frumos gardul, inauntru-i leopardul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Vandalii au și început să distrugă terenul de fotbal din Micro 17. Imaginile vorbesc de la sine (FOTO)

Primăria a realizat recent un frumos teren de fotbal pe strada Belșugului din Micro 17, chiar vizavi de parcul din...

Închide