Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Campania ”Vreau permis de biciclist”, la final. Circa 660 de copii l-au obținut (FOTO)

biciclist satu mareCirca 660 de preșcolari și elevi au reușit să obțină permisul de biciclist după ce au participat la campaniile de informare derulate în cadrul campaniei ”Vreau permis de biciclist”, aflată la prima ediție în județul Satu Mare. Concursul final s-a desfășurat în această dimineață la Grădinița ”Dumbrava Minunată”.

Campania ,,Vreau permis de biciclist” a fost inițiată de Fundația Maria și Radio Transilvania Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Inspectoratul Școlar şi are drept scop încurajarea mobilităţii active şi durabile în rândul copiilor, utilizând pe viitor ca mijloc de transport bicicleta ce poate să le ofere şi un mod de viaţa sănătos. Totodată, ca viitori biciclişti şi participanţi la trafic, ei vor trebui să ţină cont de regulile rutiere, motiv pentru care campania îşi doreşte să îi pregătească şi în acest sens.

În acest an, proiectul s-a desfăşurat pe două etape de vârstă: categoria 4-6 ani şi 7-11 ani, urmând ca la următoarele ediţii să se extindă şi în rândul adolescenţilor. În cadrul preşcolarilor s-au înscris 219 copii de la Grădiniţele ,,Dumbrava Minunată” ,,Voinicelul” corp B şi C, GPP Nr. 11, 6 şi 5 iar şcolile gimnaziale participante sunt ,,Avram Iancu”, ,,Constantin Bâncoveanu”, ,,Mircea Eliade” şi ,,Dr. Vasile Lucaciu” cu un total de 441 elevi.

Campania s-a desfăşurat  în perioada 15 martie – 18 aprilie cu partea de informare când reprezentanţii Radio Transilvania şi ai Poliţiei s-au aflat în mijlocul copiilor pentru ai iniţia despre posibilităţile pe care le au pentru un mod de viaţă sănătos, respectiv alimentaţia şi efortul fizic minim necesar pentru a fi în formă şi au învăţat reguli de circulaţie pe care viitorii biciclişti, ca participanţi la trafic, trebuie să le cunoască şi mai ales care sunt locurile sigure în care micuţii pot pedala în voie.

Astăzi s-a desfășurat partea de evaluare, o testare a cunoştinţelor cumulate pe tema acestui proiect, având la bază chestionare ce reprezintă reguli de bază pentru biciclişti iar pe baza punctajului obţinut se va forma echipajul (doi copii) ce reprezintă clasa/grupa în finala competiţiei. Au avut loc concursuri de viteză, trasee cu obstacole, slalom printre jaloane pentru a se verifica aptitudinile micuţilor biciclişti. Efortul participanţilor va fi răsplătit cu diplome şi premii iar tuturor celor ce au luat parte şi la instrucţie, iar la final 660 copii au primit ”Permisul de biciclist”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.