Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Sâmbra Oilor, ediția cu numărul 60 (Galerie FOTO& VIDEO)

sambra oilor (47)Cea de a 60-a ediție a tradiționalei serbări câmpenești Sâmbra Oilor  s-a desfăşurat astăzi pe dealul de la Huta Certeze. Spre deosebire de anii anteriori cu campanie electorală, de data aceasta manifestarea a fost una decentă.

Printre cei prezenți la această sărbătoare au putut fi văzuți liderul PSD, Liviu Dragnea, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, ambii foarte apropiați de Țara Oașului, deputatul PNL de Oaș, Adreea Paul, deputatul PNL, Romeo Nicoară, deputatul PSD, Octavian Petric, dar și senatorul UDMR, Pataki Csaba, sau primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.

Totodată, au mai fost prezenți prefectul Radu Bud, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, care, de altfel, au și rostit alocuțiuni la deschiderea oficială a sărbătorii, care a avut loc în urmă cu puțin timp.

Liviu Dragnea a declarat că de fiecare dată vine cu drag la Satu Mare, el sprijinind proiectee județului.

“Pentru mine e o onoare şi vin tot timpul cu drag aproape ca acasă. În Satu Mare am prieteni foarte buni, nu numai Tavi Petric care e preşedintele organizaţiei, prietenul meu bun, dar şi colegi primari şi prieteni de partid, foarte mulţi oameni. Am pus umărul cât am putut la dezvoltarea acestui judeţ şi sunt foarte mulţumit că în multe părţi din judeţ, aproape în tot judeţul se simte, încep să se dezvolte proiectele, multe lucrări sunt finalizate. Vin cu drag aici pentru că Satu Mare este o zonă în care trăiesc nişte oameni minunaţi şi orice mică contribuţie pe care o poţi avea îţi dă foarte multă satisfacţie. Vin aici pentru că în general al venit la Sâmbra Oilor, este un eveniment foarte foarte frumos. Noi în sud nu avem aşa ceva şi venim aici tot timpul să ne inspirăm”, a spus Dragnea.

“Sunt 60 de ani în care în fiecare an ne întâlnim aici la Huta Certeze să sărbătorim împreună, îmbrăcaţi în frumosul nostru port tradiţional. Aş vrea să său că este un port pe care dumneavoastră îl purtaţi cu mândrie şi este un semn că nu doar ne conservăm şi ne păstrăm cu tradiţiile ci le promovăm cu respect fiecare dintre noi”, a spus primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca.

“Poate mai mult decât oriunde oşenii au trăit în comuniune cu natura, păstoritul fiind principala sursă de trai şi asta nu se uită. Cu siguranţă asta v-a făcut să fiţi ceea ce reprezentani azi pentru judeţul Satu Mare şi pentru România: oameni puternici, hotărâţi, deschişi, cu o înţelepciune aparte. Toate acestea v-au adus bunăstare şi o viaţă mai uşoară, lucru care se vede pretutidneni în Ţara Oaşului şi care uimesc o ţară întreagă. Nu doar uimire, ci şi respect şi poate şi un strop de invidie. După ce înainte de 1989 aţi împânzit ţara pentru un trai mai bun cu mari sacrificii dar cu speranţe, azi, oşenii uimesc cu hărnicie şi puterea lor întreaga Europă. Vă asigur, în numele Guvernului României, că ţara noastră face progrese. Poate le-am vrea cu toţii mai repede, dar cu siguranţă copiii noştri vor regăsi aici adevărata casă, între-o Europă unită”, a declarat prefectul Radu Bud.

“Sâmbra Oilor este sărbătoarea Țării Oaşului, a dumneavoastră, a oşenilor, este momentul în care ne îmbrăcăm straiele de sărbătoare. Eu sunt codrean, dar din respect pentru dumneavoastră, pentru Ţara Oaşului, pentru oşeni, am îmbrăcat aceste straie. La fel de importante sunt toate etniile conlocuitoare, românii, codrenii, oşenii, sau românii de pe valea Someşului, maghiarii, şvabii, toţi aici am reuşit să convieţuim împreună în bună înţelegere. Am dezvoltat judeţul Satu Mare în aceşti patru ani şi vreau să vă spun, nu doar am susţinut evenimentele culturale ci şi am dezvoltat şi Ţara Oaşului. Nu pot să nu mulţumesc celor care ne-au sprijinit. Dle vicepriministru, dle Dragnea, vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru judeţul Satu Mare, pentru faptul că aţi atras investiţii, ne-aţi ajutat să ne dezvoltăm. Oşenii sunt oameni care au înţeles că bunăstarea vine prin muncă şi dacă sunt plecaţi afară la muncă, ei se întorc înapoi pentru că în momentul în care merg în pământ, ei duc ţara cu ei. Pentru asta vă respect pe dvs. pe oşeni vă am în inimă şi în suflet. Haideţi să fim uniţi, cred că acest lucru este cel mai important, şi acesta este semnalul  care trebuie să-l dăm: noi sătmărenii pentru judeţul Satu Mare”, a declarat Adrian Ştef.

După discursurile oficialităților, scena a aparținut artiștilor.

Din program au făcut parte: Oașul și Maria Tripon din Negrești, Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț, Dumitru Fărcaș, Petrică Mureșan, Ansamblul Sânzienele din Negrești și Maria Fușle, Lupu și Cornelia Rednic,  Petru Zele și Cununa Oașului din Batarci , Irina Man și Grupul din Bixad,  Ansamblul Ceatăra din Carei, Ansamblul Florile Tărnii, Ansamblul Folcloric Cununița, Malvina Madar Iederan și grupul din Soconzel,  Grupul de tâpuritoare din Racșa, Ansamblul Florile Turțului, Țâpuritoarele din Batarci : Maria Hosu, Mihai Zele, Formația de dansuri din Homoroade, Ansamblul Ciobănașul din Drăgușeni, Nicu Pop și Ansamblul Vama Ardeleana.

 

13 comentarii

  1. un vot Răspunde

    Am sa merg prima oara la Sambra oilor atunci cand mincinosii, promitatorii, hotii si condamnatii care conduc aceasta tara nu vor mai avea curajul sa calce acolo!

  2. Satmarean Răspunde

    Domnul primar din Certeze poarta esarfa gresit. Conform legii se poarta pe umarul stang.

  3. Nu scapam niciodata de Coica Răspunde

    Ce cauta Coica acolo? El nu e primar in municipiul Satu Mare? Mai merge sa-si faca reclama si pe acolo?
    Nici macar nu e din zona noastra, trebuia sa mearga la el in Vanju-Mare in Mehedinti.
    A venit in Satu Mare sa ne faca praf orasul!

    • matroz Răspunde

      Iar tu sa postezi in Budapesta !!!!

      • Voicu Răspunde

        Matroz esti lingaul lui Coica

        • Norick Răspunde

          Nu-i lingau ! Numai il simpatizeaza…:-P 😉

          • matroz

            Pe oricine candideaza si nu este udemerist!Repet NORIK udemerist si nu ungur!Tie iti spun dar nu-i zice la hahucul ala de deasupra:m-a dezamagit Coica!Dar nu-l condamn pentru ca e oltean…Asa ar trebui sa condamnam toti ungurii ca nu sunt dun Bercu…Dar de sub seaua calului se vede asa…

          • Norick

            @matroz : 😉

  4. adriana Răspunde

    STEF SE IMBRACA DE TARAN CA NU EXISTA UNIFORMA PENTRU TRADATORI! 🙂

  5. Razvan Govor Răspunde

    Govor nu a fost prezent? Este prea ocupat sa faca avere pentru mine si odraslele mele? Nu mai face inchisoare PSD-istul? De ce l-au eliberat asa repede?
    Cati bani a dat la DNA Oradea mai demult?

  6. cetatean Răspunde

    Unde sunt tinerii din TSD domnule deputat? S-a ales praful de organizatia de tineret datorita Dvs. care, în loc sa uniti stiti doar sa dezbinați! Felicitări pentru prapadul realizat!

  7. vasi Răspunde

    Cetatene, Babtan, stai linistit, tinerii pesedisti sunt mai uniti ca niciodata! Sau, ai impresia ca tu erai cel care tinea oragnizatia unita?! Tu uneste/te cu Govor cat mai poti, ca vine duba si va ia pe amandoi, imbecili nenorociti ce sunteti! Cum va mai rabda pamantul? oameni fara dumnezeu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.