Ultima actualizare: azi, 10:44

Locale

Unul fără permis, altul beat, ambii la volan. S-au ales cu dosar penal

actiuni-control-traficPoliţiştii Secţiei Rurale Valea Vinului, aflaţi în supravegherea traficului rutier pe raza de competenţă, au oprit în trafic pentru control, ieri  la ora 18:55, o autoutilitară care avea aplicate plăcuţe de înmatriculare de Bulgaria. La volan a fost identificat Vasile B., de  31 ani, din Satu Mare, care în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Azi noapte, la ora 02.00, poliţiştii rutieri din Tăşnad , împreună cu cei de ordine publică, în cadrul activităţilor de supraveghere a traficului rutier, l-au identificat în trafic, pe DN 1 F, între localităţile Sărăuad şi Tăşnad,  pe Cristian P., de 26 de ani, din comuna Supur, care conducea un  autoturism, deşi se afla sub influenţa alcoolului. Aparatul etilotest a indicat pentru acesta o concentraţie de 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate si probe de sânge, urmând să fie cercetat pentru  conducere sub influenţa alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.