Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Accident soldat cu rănirea gravă a unui biciclist. Șoferul vinovat l-a dus la spital

accident_bicicletaPolițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tășnad au fost sesizați ieri seară, în jurul orei 19:50, cu privire la un accident rutier produs pe raza localități Blaja, județul Satu Mare. În urma verificărilor şi investigațiilor efectuate, s-a constatat faptul că, F. A.  de 30 ani, din localitatea Cean, județul Satu Mare,  care circula cu  autoturismul pe DJ 191, în localitatea Blaja, pe fondul conducerii imprudente, a virat la dreapta fără să se asigure corespunzător și l-a acroșat pe numitul D. C., de 50 ani, din municipiul Marghita,  județul  Bihor, care în calitate de biciclist circula regulamentar din direcția Cean spre Tășnad.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate chiar de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului

 Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

 În cauză s-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.