Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Concert de jazz excepțional la Satu Mare. Unde și când va avea loc

jazzCentrul Cultural G.M Zamfirescu vă invită la un excepțional concert de jazz cu trupa Balkumba Tribe , joi 28 iulie, ora 21, în pasajul Corneliu Coposu. În caz de timp nefavorabil concertul se va muta la Sinagogă.

Tribul (sau Lucian Nagy & Balkumba Tribe) a luat naştere în februarie 2014 la iniţiativa lui Lucian Nagy. Primul concert susţinut în această formulă a avut loc la Berlin în urma unei invitaţii venite din partea Institutului Cultural Român. Lucian Nagy şi ceilalţi membrii ai grupului au decis că acesta era momentul oportun pentru a concepe un grup unic.  După acel concert important s-au mai organizat câteva concerte şi în România, în aceeași formulă.

Balkumba Tribe are în componență unii dintre cei mai bun instrumentiști de jazz  Lucian Nagy- saxofoane, flaut , kaval bulgar, duduk și alte instrumente etnice, Gabriel Rosati-trompetă, Sebastian Spanache-pian, keyboards, Johann Berby (Insula Reunion)- bass, Csabi Pusztai (Ungaria)- tobe, Steve Brookfield (UK)-sunet.

 Ideea numelui de “Balkumba Tribe” îi aparține lui Lucian Nagy și reflectă căutările mai  multor ani de studiu în aşa numita sfera de “ World Music”, fiind astfel fuzionate idei din cultura muzicală balcanică şi cea indo-africană. Apar şi influenţele din sfera “jazz-ului” şi a muzicii “afro-latină”, deoarece fiecare membru al grupului vine dintr-o zonă unde a studiat cu maeştrii ai acestui vast gen.

 Balkumba Tribe reprezintă fuziunea perfectă de cultură, atât muzicală cât şi de etnii diferite, creând astfel acel balans unic între muzicieni. Fiecare membru al “Tribului” lasă ca amprenta culturii muzicale din care provine să se manifeste în mod natural.

 Prin ingredientele muzicale aduse de către Johann Berby din muzica afro-indiană şi influenţele de etno – jazz ale lui Sebastian Spanache& Lucian Nagy, se poate spune că tot spectrul conceptual al Tribului primeşte un aer proaspăt şi original. Bineînţeles că la toate acestea se adaugă Csabi Pusztai şi Gabriel Rosati care dau acel “ groove” unic prin împletirea de ritmuri afro-indiene, middle-east & jazz. Muzica este compusă de către liderul grupului, Lucian Nagy şi a fost concepută pentru festivalurile de world-music  și jazz. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.