Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Unu din trei candidați a picat Bac-ul. Medii mici. Niciun zece (FOTO)

bac satu mareREZULTATE BACALAUREAT 2016, SATU MARE. Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară, a fost, în județul Satu Mare, de 68,67%, ceea ce înseamnă că unu dintre trei candidați a picat Bac-ul. Astfel, înainte de contestații, în județul Satu Mare au promovat bacalaureatul un număr de 1.304 elevi dintr-un total de 1.899 prezenți din cei 1975 înscriși.

Procentul de promovabilitate în județ a fost aproximativ la nivelul celui național, unde 66,76% dintre elevi au luat examenul, însă mult sub cel obținut anul trecut, când a fost 73,41%, . Au fost 56 de medii de 10 în toată țara, dar niciuna înregistrată în județul Satu Mare.

Cea mai mere medie din județ a fost 9,98 și a fost obținută de eleva Andrada Spanci de la Liceul Teoretic Carei. Alți șase elevi au obținut medii între 9,90 și 9,99, fiecare dintre ei având nota 10 la două din cele trei probe.

Bucuria celor care au reușit totuși să promoveze a fost una reținută deoarece notele au fost destul de mici, în multe cazuri, sub așteptări.

Ponderea rezultatelor candidaților reușiți, pe tranșe de medii, este după cum urmează:

27,30% cu medii cuprinse între 6-6,99

30,37% cu medii cuprinse între 7-7,99

29,29% cu medii cuprinse între 8-8,99

13,04% cu medii cuprinse între 9-9,99

 

Cele mai mari procente de promovabilitate la examenul de Bacalaureat sunt la unitățile de învățământ:

Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare 98,45%

Colegiul Național “Ioan Slavici” Satu Mare 90,45%

Liceul Teologic Romano-Catolic “Ham Janos” Satu Mare 88,64%

Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” Satu Mare 86,84%

Liceul Teoretic Carei 85,54%

 

Cele mai mici procente de promovabilitate la examenul de Bacalaureat sunt la unitățile de învățământ:

Liceul Tehnologic “George Barițiu” Livada 15,00%

Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu” Satu Mare 14,81%

Colegiul Tehnic “Unio-Traian Vuia” Satu Mare 14,29%

Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” Satu Mare 8,33%

Liceul Tehnologic Ardud 0%

 

Eventualele contestații se depun la centrele de examen, azi 12 iulie 2016, între orele 16.00-20.00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în data de 16 iulie 2016.

Rezultatele obținute de elevii sătmăreni la Bacalaureat pot fi văzute AICI

 

7 comentarii

  1. Gabi Răspunde

    Mergeți sa vedeți ce nedreptate s-a facut la liceul Eminescu unde olimpici la limba romana au luat note mici. Se vor depune sute de contestații iar cei din Oradea care au corectat lucrările vor avea de suferit.

  2. Rares Florea Răspunde

    Daca 90% is unguri nici romaneste nu stiu vorbii ce bac le trebuie? Bacul spre ungaria pe dunare poate 🙂

    • Heni. Răspunde

      Nu stiu tu unde traiesti, dar marea majoritate dintre “ungurii” din judetul nostru stiu foarte bine sa vorbeasca romaneste. Du-te in alte judete si uite-te un pic in jur. Ca absolventa a liceului Kolcsey, am participat intotdeauna la olimpiade de limba romana si niciodata nu am fost prima, dar nici ultima. Multi copii romani au o gramada de greseli de exprimare si de ortografie, in plus nici nu invata lectiile la romana, deci habar n-au despre ce este vorba. Sa nu ne prefacem ca toti elevii care pica la bac sunt unguri, pentru ca toti stim ca nu-i adevarat.

    • Unguru Bulan Răspunde

      Dacă tot te simți așa de superior fiind român,măcar încearcă să te exprimi și să scrii corect românește.Poți să duci la ore de română cu tine și jurnalistul care a scris articolul.Poate îi explică cineva diferența dintre promovare și promovabilitate.

  3. Vlad Tineghe Răspunde

    TOATA ZIUA NUMAI TELEFOANE SI FIGURI AU IN CAP NU NVATA NIMIC FETELE MERG LA SCOALA CA PE CENTURA CU PANTALONII BAGATI IN CUR SI BAIETII BEAU SI FUMEAZA DE STNG ,,CE SCOALA I ASTA??????????GENERATIA DE RATATI,,,,,FACEBOOK,,,SI FIGURI,,

  4. Vlad Tineghe Răspunde

    TOATA ZIUA NUMAI TELEFOANE SI FIGURI AU IN CAP NU NVATA NIMIC FETELE MERG LA SCOALA CA PE CENTURA CU PANTALONII BAGATI IN CUR SI BAIETII BEAU SI FUMEAZA DE STNG ,,CE SCOALA I ASTA??????????GENERATIA DE RATATI,,,,,FACEBOOK,,,SI FIGURI,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.