Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Desfășurare impresionantă de forțe armate la Satu Mare. Operațiunea Blonde Avalanche (FOTO&VIDEO)

militari1Militari din patru țări membre NATO se află în această săptămână la Satu Mare unde vor participa la exerciţiul multinaţional Blonde Avalanche-16. Este vorba despre 200 de militari din Forţele Terestre Române, aparţinând Batalionului 52 Geniu ‘Tisa’, sprijiniţi cu personal şi mijloace tehnice din compunerea Brigăzii 10 Geniu ‘Dunărea de Jos’, alături de parteneri din Ucraina, Ungaria şi Slovacia, ţări membre ale Iniţiativei de Cooperare Regională ‘Batalionul Multinaţional de Geniu TISA’.

Ceremonia de deschidere a operațiunii a avut loc azi dimineața în Piața 25 Octombrie. Prefectul Radu Bud și primarul Kereskenyi Gabor au transmis cuvântul de salut, după care a fost deschisă oficial operațiunea Blonde Avalanche 2016. 

Exerciţiul militar se desfăşoară în perioada 19 – 23 septembrie în municipiul Satu Mare. Scopul exerciţiului este desfăşurarea instrucţiei în comun, cu personalul Batalionului multinaţional de geniu, pentru executarea misiunilor specifice, de limitare şi înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale, în cooperare cu alte instituţii şi/sau organizaţii ale administraţiei publice locale care acţionează pentru sprijinul populaţiei, în situaţii de urgenţă.

Potrivit organizatorilor, exerciţiul se desfăşoară anual în baza Legii nr. 583 din 2002, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta, la 18 ianuarie 2002.

3 comentarii

  1. sulica Răspunde

    unde ati vazut voi acolo stagul bulgariei ? 🙂

  2. ionică Răspunde

    Diribau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.