Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Șoseaua de ocolire a Sătmarului trebuia realizată din fonduri europene. Finanțele întreabă de ce nu s-a făcut

CenturaMinisterul Finanțelor a aprobat fondurile pentru a fi realizată șoseaua de ocolire a municipiului  Satu Mare și a cerut completarea notei de fundamentare cu “motivele pentru care acest obiectiv de investiții nu a fost demarat în perioada 2013-2014 cu finanțare din fonduri europene nerambursabile”, potrivit afirmațiilor făcute de deputatul PNL de Oaș, Andreea Paul.

 ”În data de 1 septembrie am primit răspunsul Ministerului Finanțelor Publice la interpelarea parlamentară adresată prin care m-au anunțat că Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1084/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare” a fost avizat favorabil de Ministerul Finanțelor Publice în data de 25 august 2016. 

 În același aviz, ministrul finanțelor a cerut oficial ministerului transporturilor completarea notei de fundamentare cu “motivele pentru care acest obiectiv de investiții nu a fost demarat în perioada 2013-2014 cu finanțare din fonduri europene nerambursabile“. 

Așteptăm răspunsul la această solicitare și din partea fostului ministru sătmărean al transporturilor, al parlamentarilor puterii și edililor locali de la PSD și ALDE, de la toți cei care și-au asumat meritele “motivelor pentru care acest obiectiv de investiții nu a fost demarat în perioada 2013-2014”.

 În final, mă bucur că s-au urnit lucrurile și că intervențiile mele au generat atâta energie în instituțiile locale și în rândul actorilor politici. Scopul meu a fost și rămâne acela ca pe acolo pe unde trec să fie un pic mai bine decât înainte”, precizează Andreea Paul. 

Un comentariu

  1. bravo Răspunde

    Bravo Andreea!Şi frumoasă şi deşteaptă,meriţi pizma invidioşilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.