Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

PMP acuză că se politizează proiectul Centurii Sătmarului

opris-ioan-pmpPartidul Mișcarea Populară Satu Mare acuză faptul că politicienii sătmăreni politizează prea mult realizarea Centurii de ocolire a municipiului Satu Mare. Pentru a afla adevărul, conducerea PMP a înițiat un demers pentru clarificarea acestui subiect. Prin intermediul unui comunicat de presă, semnat de președintele PMP Satu Mare, Ioan Opriș, reprezentanții partidului fac unele precizări. 

Redăm integral documentul:

”Pentru că sătmărenii sunt păţiţi, şi  începând cu anul 2012 fiecare campanie electorală aducea cu ea iminentul succes al realizării centurii ocolitoare a municipiului Satu Mare, PMP Satu Mare a iniţiat un demers  de clarificare a acestui subiect, adresând  organelor competente o solicitare în acest sens.

cnadnrHotărâţi să întrerupem acest circ al politicienilor locali de a-şi asuma în fiecare campanie electorală succesul realizării acestei investiţii (chiar înainte ca aceasta să fie începută), suntem în măsura să aducem câteva clarificări obţinute de la autorităţile abilitate.  Astfel,  din corespondenţa cu Secretariatul General al Guvernului şi cu CNADNR,  PMP Satu Mare  poate  să dezvaluie  sătmărenilor, negru pe alb, sumele alocate acestei investiţii pentru următorii doi ani. Diferenţele dintre  sumele avansate cu pompă de  către parlamentarii sătmăreni de toate culorile politice şi de conducerea administraţiei locale şi cele  REAL  alocate, precum şi sursele de finanţare sunt lamurite de către CNADNR prin adresa 62549/ 05.10.2016, adresată PMP Satu Mare. Să nu ne amăgim, suntem încă în faza de Studiu şi proiectare, lucrările efective urmând a începe doar dacă în bugetul pe 2017 se vor aloca sume de bani pentru acest proiect, conform adresei CNADNR.

Apropiata campanie electorală îi determină însă pe politicienii sătmăreni să-si piardă măsura în privinţa promisiunilor şi omit să prezinte cetăţenilor adevărata stare de fapt. Spre deosebire de aceştia , PMP Satu Mare îşi propune să spună lucrurilor pe nume şi să nu facă promisiuni fără acoperire. Doar fiind în primul rând oneşti putem să urnim lucrurile şi să mişcăm Satu Mare!

Ioan    Opris

Preşedinte PMP Satu Mare”

 

2 comentarii

  1. TANAR ! Răspunde

    PMP este un satelitul PSD pe Satu Mare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.