Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Incendiu provocat de artificii în noaptea de Anul Nou

artiPompierii sătmăreni au intervenit la stingerea unui incendiu provocat de artificii în noaptea de Anul Nou.

În cursul acestei nopţi, în jurul orei 23:59, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la anexele gospodăreşti ale unei proprietăţi din localitatea Moişeni.

În cel mai scurt timp, la faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş care au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului în colaborare cu un echipaj din cadrul SVSU Certeze.

Incendiul s-a manifestat generalizat, la şopronul şi acoperişul grajdului unei gospodări din localitatea amintită, prin eforturile concertate ale echipajelor de intervenţie reușindu-se protejarea grajdului şi a caselor învecinate.

Cauza probabilă a producerii incendiului: utilizarea focurilor de artificii în apropierea şopronului pentru depozitarea fânului.

Au ars, materialul lemnos din construcţia şopronului, acoperişul grajdului, fân, paie şi alte bunuri depozitate în acel moment în incinta şopronului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.