Ultima actualizare: ieri, 23:31
DRM
Locale

Patroni prinşi cu evaziune fiscală. Prejudiciu de 600.000 lei

evaziune-euroPoliţiştii de investigare a criminalităţii economice au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a trei administratori de firme, bănuiţi de evaziune fiscală şi complicitate – Prejudiciul, de peste 600.000 lei, a fost recuperat integral.

Joi, 26 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 52 de ani, din localitatea bihoreană Ştei, bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi împotriva a doi bărbaţi de 60, respectiv 44 de ani, ambii din judeţul Satu Mare, bănuiţi de comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Poliţia nu a făcut public numele acestora.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigare a criminalității economice îl bănuiesc pe  bihoreanul de 52 de ani că, în mod repetat, în perioada septembrie 2011 – decembrie 2012, în calitate de administrator al două societăţi comerciale cu sediul în localitatea Ştei, judeţul Bihor, ar fi dispus înregistrarea în contabilitate şi în alte documente legale ale societăţilor a unor operaţiuni de achiziţii fictive de mărfuri (materiale de construcţii) ori prestări servicii în valoare totală de 1.974.584 lei, de la o societate comercială din judeţul Satu Mare, reprezentată de către celelalte două persoane cercetate de poliţiştii bihoreni în aceeaşi cauză, în scopul sustragerii de plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 601.951 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, fiind aplicat sechestru asupra unui imobil și a trei autoutilitare aflate în proprietatea societăţilor comerciale administrate de bărbatul de 52 de ani, din Ştei, până la concurența sumei de 601.951 lei, prejudiciul fiind recuperat integral.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor în cauză.

Sursa: IPJ Bihor

2 comentarii

  1. Anti PSD, ALDE si PRU Răspunde

    Super tare, in curand vor fi gratiati, fiindca au voie cu prejudiciu de 200.000 lei de caciula!

  2. anafu" Răspunde

    Din păcate ăștia nu vor fi grațiați , lejea se referă doar la politicienii mafioți și funcționărime care au voie să FURE până în 200.000 lei . Noi restul lumii trebuie să fim corecți , nouă ne vor bloca conturile și eventual ne vor aresta și pentru un ou .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Drumuri ca-n Alaska la Satu Mare. Transformate în patinoare (FOTO)

Multe dintre drumurile din județ, în special cele comunale, dar și cele județene, s-au transformat, în această perioadă, în adevărate...

Închide