Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Un pictor din Satu Mare, printre cei mai buni din lume

robert abkorovitsUn pictor din Satu Mare a reuşit o performanţă de invidiat. Una dintre operele lui a ajuns pe lista scurtă a unui important concurs internaţional organizat în Statele Unite. Doar 14 picturi din 500 au ajuns în finală şi dacă va câştiga, artistul va avea şansa unei expoziţii personale la Miami şi a unei promovări în toată lumea, relatează Digi24.

„Aceasta este lucrarea care i-a cucerit pe americani. Tabloul a fost ales, alături de alte 13, în finala unui concurs internaţional la care s-au înscris peste 500 de pictori din întreaga lume”, relatează Izabela Jurasko, reporter Digi24.

Tabloul „O bucata de maiestrie” a lui Robert Abkorovits este inspirat din opera a unui celebru pictor francez.

„De aceea este „O bucată de măiestrie” pentru că am luat doar o bucată din lucrarea originală şi am încercat să pictez în maniera mea. Niciodată nu pictez ca să placă oricărei persoane. Pictez din suflet, din inimă şi fiecare lucrare e o părticică din mine”, spune Robert Abkorovits, autorul tabloului.

În paralel cu orele petrecute în atelier şi expoziţiile la care participă, Robert este, de 5 ani, profesor de pictură şi grafică la şcoala de Arte de la Satu Mare.

„Școala de Arte câştigă, desigur, prin prezenţa d-lui profesor Abkorovits la acest concurs prestigios de la Miami. Ne face să fim mai mândri şi mai bucuroşi că îl avem alături de noi”, afirmă Mircea Deac, directorul şcolii de Arte din Satu Mare.

„Tocmai aceasta este bogăţia artiştilor din Europa Centrală, Europa de Est, încă, pentru că ei transmit. Prin ceea ce ştiu să facă cu mâinile, ştiu să şi transmită idee şi concept”, spune Laura Ghinea, preşedintele UAP Baia Mare.

Finala concursului de la Miami la care participă pictorul din Satu Mare are loc luna viitoare, iar câştigătorul va lua un premiu de 8 mii de dolari şi i se va organiza o expoziţie cu lucrările lui.

Sursa: digi24.ro

 

Un comentariu

  1. Cetatean sm Răspunde

    Felicitari satmareanului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.