Ultima actualizare: azi, 08:53

Locale

40% din şcoli nu au autorizaţie ISU. Nici nu le vor obţine în termen

pompieri autorizatiiAproximativ 40% din clădirile din judeţul Satu Mare în care funcţionează şcoli sau grădiniţe nu au autorizaţie de la pompieri şi nici nu le vor obţine în termen, adică până în 30 iunie. În aceste condiţii, proprietarii clădirilor, riscă amenzi care încep de la 5.000 de lei.

În cadrul măsurilor stabilite pentru eficientizarea activităților de avizare – autorizare a instituțiilor deconcentrate/descentralizate și a unităților de învățământ, în cursul zilei de astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare a organizat împreună cu Instituția Prefectului o activitate de asistență tehnică de specialitate în acest domeniu.

La această activitate au fost invitați să participe primarii U.A.T.- urilor (unităților administrativ teritoriale) din județ, directorii unităților de învățământ, precum și persoanele atestate pentru întocmirea documentațiilor necesare.

Problemele sunt încă destul de departe de rezolvare. Deși legea este în vigoare de 10 ani, nu a fost luată prea în serios de unii primari iar acum când riscă amenzi mari şi nu mai au timp pentru conformare, încearcă să rezolve situaţia.

Lt. col. Constantin Ganea, împuternicitul șefului ISU Satu Mare, a declarat că aproximativ 40% din clădiri nu au autorizaţii, dar nici nu sunt probleme atât de grave încât să fie unităţi închise. El a explicat că decât să fie amendaţi, mai bine folosesc aceşti bani pentru proiecte.

Problemele mari sunt însă cele birocratice, adică primăriile nu au încă buget, iar cele care nu au făcut nimic anul trecut nu au nicio şansă să obţină autorizaţiile deoarece astfel de cheltuieli pot fi angajate doar după ce vor fi votate bugetele, proiectele vor trebui avizate de verificatorii de proiecte, care sunt extrem de puţini (în judeţ sunt doar două firme autorizate). Unele primării au solicitat sprijin financiar şi de la Consiliul Judeţean întrucât instalarea nor echipamente speciale presupune costuri ridicate.

Cert este că fiecare clădire are propria situație și trebuie discutată punctual, dar situația per ansamblu nu poate fi rezolvată până în 30 iunie, astfel că probabil se vor aplica amenzi dacă termenul nu va fi prelungi. 

Un comentariu

  1. alex Răspunde

    Chelule cand pleci?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.