Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Aşa arată containerele Florisal. Reclamaţiile sătmărenilor (FOTO)

Discuţiile asupra societăţii de salubrizare din Satu Mare, Florisal, au revenit în centrul atenţiei după ce pe facturi firma a introdus noul timbru de mediu. Deocamdată încă nu este un verdict clar şi ferm dacă această taxă este legală sau nu, cert este că toţi sătmărenii au primit facturile majorate, încă începând cu  ianuarie.

Un sătmărean ne-a transmis însă fotografii din zona Micro 17 – Carpaţi, cu imaginea punctelor de colectare a deşeurilor. El reclamă că ar trebui amenajate şi containere pentru alt gen de deşeuri, în lipsa lor oamenii aruncându-le lângă grilaje.

“Ar trebui măcar pe cartiere să existe puncte şi pentru alt gen de deşeuri. De exemplu dacă ţi se sparge chiuveta ce faci cu ea? Oamenii le aruncă pe unde pot. Dacă ai de schimbat o saltea ce faci cu cea veche? Oamenii le aruncă și pe acestea lângă containere, astfel că zonele ajung mizerabile de-a dreptul. Ar trebui să existe un punct pentru materiale de acest gen. Până la urmă plătim pentru salubrizare, şi dacă tot nu se face colectare selectivă, măcar acest lucru să existe”, ne-a transmis sătmăreanul.

Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe [email protected] sau pe facebook.

container gunoi florisal 2

4 comentarii

  1. Sorin Răspunde

    Acele containere au distrus fața orașului pentru că mai tot timpul sunt pline și de conținut și de boschetari în ele și pe lângă ele!
    Uitați-vă și la cele dintre Liceul German și Colegiul Tehnic Traian Vuia, lângă blocul reabilitat ce “bine arată”!
    Din câte știu eu Florisalul nu a emis încă facturi pe acest an, probabil din teama că nu este legală majorarea??

  2. nicolicea Răspunde

    Un container din ala a fost facturat de Florisal cu 10.000 de lei pe bucata in 2011 si le-a platit primaria. Jaf pe fata.

  3. Timotei Fitileanu Răspunde

    Boschetarii scot sacul manajer din container si il deverseaza pe jos ca sa poata lua doar ce le trebuie ! Iar gunoiul ca cel din poza (crengi,saltele chiar si moloz,desi nu m-i se pare corect ca molozul sa fie aruncat in sau langa containere)il ”colecta” un tractor cu remorca,cred ca odata pe saptamana, in care erau incarcate astfel de deseuri.Ok,insa si nivelul de civilizatie al romanului sau al maghiarului lasa mult de dorit!

  4. Simi Răspunde

    Careiului colț cu Neajlov container(pubelă) rupt(ă) pe la jumătate, cand depășește gunoiul ruptura ajunge pe jos între celelalte pubele.
    L-au rupt la golire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.