Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Filtre ale poliției la Satu Mare. Alcoolicii, principalii vizați

În contextul creșterii accentuate a valorilor traficului rutier şi implicit a riscului de producere a unor accidente,  în această dimineață între orele 07.00-09.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au organizat filtre în mai multe locuri din municipiul Satu Mare. S-a pus accent pe combaterea cosumului de alcool la volan, alcoolicii fiind principalii vizați în cadrul acestor filtre,

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 lei, și au fost ridicate în vederea suspendării două permise de conducere pentru consum de alcool la volan. Astfel, un sătmărean de 43 de ani a fost surprins conducând un autoturism, pe strada Careiului, având o alcoolemie de 0,33 mg/l în aerul expirat, iar un alt conducător auto, de 62 de ani, tot din Satu Mare, a rămas fără permisul de conducere întrucât aparatul etilotest a indicat pentru el o alcoolemie de 0,11mg/l în aerul expirat.

În perioada următoare, polițiștii sătmăreni vor continua să desfășoare activități în baza Planului de acțiune pus în aplicare la nivel național, urmărindu-se eventualele riscuri ce pot apărea  la adresa ordinii şi siguranţei publice, cum ar fi:

  • săvârşirea de fapte antisociale specifice aglomerărilor de persoane (furturi din buzunare, prezenţa vânzătorilor ambulanţi neautorizaţi, persoane care apelează la mila publicului etc.);
  • apariţia unor evenimente de natură a aduce atingere ordinii publice, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și aglomerării unor zone de interes (restaurante/terase);
  • producerea de ambuteiaje pe principalele comunicaţii rutiere;
  • supraaglomerarea punctelor de trecere a frontierei, crearea de blocaje în zona acestora și creșterea timpilor de așteptare pentru efectuarea formalităților.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.