Ultima actualizare: azi, 21:34

Locale

Rezultate mai bune ca anul trecut la simulare. Dar mai e de învățat

Chiar dacă rezultatele la simularea examenelor naționale, adică Evaluarea națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a și Bacalaureatul, pentru cei de a XII-a, au fost mai bune decât anul trecut, totuși mai este mult de învățat.

Astfel, procentul de promovabilitate la simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a a fost de 43,01 %, cu aproape 5 procente mai mare decât în 2016 când promovabilitatea a fost de 38,35%.

Se observă o creștere. Este un lucru bun, zic eu, pentru că noi am întreprins niște măsuri la nivel județean în ceea ce privește pregătirea acestor viitori absolvenți de clasa a VIII-a. După cum știți, anul trecut rezultatele la Evaluarea Națională la nivel de județ au fost destul de modeste și în acest sens, împreună cu inspectorii de specialitate am stabilit un plan de remediere și vedeți că avem o diferență de 5 procente ceea ce zic eu, nu se obține ușor”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar general Călin Durla.

La Limba și literatura română, procentul de promovabilitate în acest an a fost de 54,47%, față de 48,96% anul trecut; la Limba maghiară de 59,32%, față de 69,33% anul trecut; la Limba germană de 88,13% față de 55,17, anul trecut, iar la Matematică de 31,51%, față de 26,13 în 2016.

La simularea de la Bacalaureat, procentul de promovabilitate a fost de 36,92%, destul de mare, dacă ținem cont de faptul că anul trecut, la simulări, aceeași elevi, care erau clasa XI-a pe atunci, au obținut o promovabilitate de doar 22,32%.

Astfel, pe categorii de clasa, la clasa a XI-a, procentul de promovabilitate în acest an la simularea pentru Bac a fost de 31,34%, cu peste 9 procente mai mare decât anul trecut.

La clasa a XII-a, procentul de promovabilitate la simulrăile din 2017 a fost de 36,92%, 3,22% mai mare decât anul trecut când a fost de 33,74%.

La acest capitol, inspectorul școlar general a arătat că mai este mult de lucru deși rezultatele sunt mai bune decât anul trecut, că se va lucra intens și speră că promovabilitatea la Bacalaureat în acest an să fie cel puțin la nivelul anului trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.