Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Accident grav, cu două victime, la Negrești. Șoferul vinovat era băut

Un șofer băut a produs duminică un accident grav soldat că rănirea a două persoane. În autoturism erau doi tineri, de 22 și 16 ani, ambii răniți.

În data de 30.04.2017, în jurul orei 15.50, a avut loc un eveniment rutier în orașul Negrești Oaș, soldat cu rănirea ușoară a două persoane.

În fapt, un tânăr de 22 ani, din Vama, conducând un autoturism pe strada Victoriei, pe fondul efectuării unei manevre de depășire neregulamentară, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui tânăr de 16 ani, din Vama, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat; totodată i-au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.