Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Cei mai buni chitariști vin la Satu Mare. Festivalul-concurs ”Samus GuitArt”, ediţia a VII-a

Cea de a VII-a ediție a Festivalului-concurs naţional de chitară clasică  “Samus GuitArt” se va desfășura în perioada 18-19 mai 2017, la Satu Mare. Detalii despre acest eveniment au fost oferite astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de directorul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, principalul organizator.

Concursul se adresează chitariştilor, cursanţi activi ai Şcolilor Populare de Arte, Liceelor de Arte, Palatelor Copiilor şi ONG-urilor, şi îşi propune stimularea şi perfecţionarea studiului chitarei.

”Este unul dintre proiectele mele de suflet. Pe lângă festivalul ”Muzica Inimii Mele”, festivalul de chitară clasică este festivalul pe care-l iubesc și țin mult la el și îmi doresc foarte mult să organizez acest festival, ca dovadă că am ajuns la ediția a VII-a. Anul acesta, festivalul-concurs de chitară clasică ”Samus GuitArt” va avea loc la complexul multicultural Poesis. La această ediție, revin la Satu Mare cei doi frați Andrei, ei vor face parte și din juriu”, a precizat Mircea Deac.

S-au înscris 35 concurenți din 10 orașe: Baia Mare, Sighet, Oradea, Cluj Napoca, Zalău, Bistrița Năsăud, Suceava, Târgu Mureș și Satu Mare.

Regulamentul urmăreşte evaluarea corectă a prestaţiei concurenţilor şi stabilirea unor criterii cât mai clare de apreciere a interpretării.  Juriul va fi format din Conf. univ. dr. Constantin Andrei – Academia de Muzică „Gh. Dima” Cluj – preşedinte; prof. Aurelian Andrei  – profesor de chitară clasică – membru și prof. Adrian Andrei – chitarist şi compozitor – membru.

”Trofeul este în valoare de 500 de lei, și locurile întâi, doi și trei, în ordine descrescătoare, 400, 300, respectiv 300 de lei. Mai avem 5 mențiuni în valoare de câte o sută de lei fiecare”, a mai precizat Mircea Deac.

Programul (deschis publicului)

– 15.00 – 18.00 – Concurs de chitară clasică la Centrul Multicultural Poesis

– 18.00 – 18.30 – Premierea şi Gala laureaţilor la Centrul Multicultural Poesis

– 18.30 -19.30 – Recital de chitară clasică „Trio Andrei”, susţinut de Constantin Andrei, Aurelian Andrei şi Adrian Andrei la Centrul Multicultural Poesis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.