Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Premieră cinematografică. Filmul Ana, mon amour vine la Satu Mare

Filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer şi premiat anul acesta la Berlinale cu Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite (montaj), va fi proiectat în perioada următoare într-o serie de orașe din țară în care nu există un cinematograf sau, pe care, nu le-a atins până acum în timpul exploatării în cinematografe.  Astfel, pe 9 mai , filmul va avea două proiecții speciale la Centrul Cultural GM Zamfirescu (Casa de Cultură) din Satu Mare începând cu ora 17:00 și, respectiv ora 20:00. Biletele vor fi puse în vânzare la fața locului iar prețul unuia este de 5 lei.

O incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu, Ana, mon amour explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om, analizând povestea de dragoste dintre doi tineri. Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Potrivit regizorului, filmul nu surpinde erodarea relaţiei lui Toma cu Ana, ci, mai degrabă, imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relaţie, Ana, mon amour este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar şi ceea ce nu a gândit i-au format viaţa.”

Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Alături de ei spectatorii îi vor putea recunoaște în film pe Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.  Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminiţa, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

Ana, mon amour este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după Maria (2003), premiat la Locarno, Medalia de onoare (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi Poziţia copilului (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deţinut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani și pentru care a câștigat Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI la Berlin, în 2013.

Ana, mon amour este o producţie Parada Film în co-producţie cu Augenschein Filmproduktion (DE) şi Sophie Dulac Productions (FR). Filmul a fost sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Film- und Medienstiftung NRW, Aide aux Cinémas du Monde / Institut Francais, HBO România, Studio Video Art, Watch Me Production, Orange România, Next Advertising, McCann Bucharest, Dedeman , OMD, Lay’s, Dacia, Tuborg, Vodafone România, JYSK România, United Media, BDG Import, Caranda Baterii, OMV Petrom, Rosal. Filmul este distribuit în România de Freeman Entertainment și a avut premiera națională pe 3 martie 2017.

Cu sprijinul: Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural GM Zamfirescu Satu Mare
Parteneri media locali: Satmareanul.net, PortalSM.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.