Ultima actualizare: azi, 21:31

Locale

Un sătmărean amenință cu greva foamei. Ce îl determină să recurgă la acest gest

Un sătmărean amenință că, de săptămâna viitoare, va face greva foamei pe o durată nedeterminată. Este vorba despre președintele filialei Satu Mare a Confederației Sindicale CNSLR-Frăția, Dan Burulea.

Acesta a remis o înștiințare despre intenția sa atât Prefecturii Satu Mare, Primăriei Satu Mare, cât ți Inspectoratului de Jandarmi Județean, în cadrul căreia explică și ce l-a determiat să recurgă la acest gest.

”C ă t r e

PREFECTUL JUDEȚULUI SATU MARE
PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN SATU MARE
Subsemnatul Dan Nicolae Burulea, în calitate de președinte al Uniunii Județene C.N.S.L.R. – FRĂȚIA Filiala Satu Mare, în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Unităților Administrativ Teritoriale din Județul Satu Mare și instituțiile publice din subordinea acestora vă aduc la conoștință următoarele:
– Pentru lipsa asumării considerentelor și refuzul aplicării Deciziei nr.794/2016 a Curții Constituționale de către unii dintre reprezentanții instituțiilor publice menționate, respectiv; pentru refuzul de a încadra și acorda funcționarilor publici și personalului contractual, salariul la nivelul maxim existent din cadrul întregii familii ocupaționale, începând cu data de 01.08.2016;
– Pentru lipsa de protecție a salariaților și diminuarea salariilor acestora, ca urmare a punerii în aplicare a unor decizii nelegale, abuzive a Camerei de Conturi a Județului Satu Mare;
– Pentru nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă și refuzul executării unei sentințe judecătorești de către conducerea D.G.A.S.P.C. Satu Mare;
– Pentru încălcarea principiului autorității de lucru judecat, a principiului egalității în fața legii și a principiului egalității de tratament, de către unii dintre judecătorii Tribunalului Satu Mare;
– Pentru lipsa de organizare și încălcarea a regulilor economicității și de administrare a procedurii de comunicare și citare în cazul litigiilor de muncă.

Începând cu data de 07.06.2017, personal voi începe greva foamei pe durată nedeterminată. Acest protest, îl voi desfășura fără să-mi încetez activitatea prin muncă, iar între orele 14-16 a fiecărei zile voi protesta în parcul central din Municipiul Satu Mare, langă Statuia lui Vasile Lucaciu.

Pentru a putea desfășura acțiunea de protest langă Statuia lui Vasile Lucaciu, vă solicit să-mi asigurați dreptul la un spațiu/perimetru de manifestare unde să-mi amenajez o umbrelă, o masa și un scaun, pentru a nu deranja ordinea și liniștea publică și să-mi asigurați protecția împotriva unor eventuale acte de agresiune îndreptate împotriva mea”, se arată în înștiințarea făcută de Dan Burulea.

11 comentarii

  1. Bubu Răspunde

    Alt bolond! Ma da’ ce-i cu astia de apar peste tot? Pe toti ai apuca deodata?

  2. Gustav Răspunde

    Auzi Bubu, asta a fost nebun de prin anii 2000, de atunci s a agravat..
    Saracul de el…

  3. Unu Răspunde

    Îi expiră mandatul la conducerea sindicatului și vrea sa-și reînnoiască mandatul???? Sau se pregătește de o nouă candidatură politică? ?

  4. GB Răspunde

    Nu comentez personajul, este de notorietate publică, dar în zilele noastre mișcarea sindicală suferă enorm de pe urma pervetirii și cârdășiei cu politicul. Din păcate, de-a lungul timpului, prea mulți lideri de sindicat și-au urmărit interesele personale în detrimentul interesului mișcării sindicale( vezi Coirbea, Mitrea etc.), și au fost învrăjbite și se luptă între ele, sindicatele la ora actuală fiind o formă fără fond, slabe( nu sunt în stare să adune măcar 100000 oameni ca #rezist) aspecte care le văd și membrii lor(și ceilalți cetățeni) acumulând frustrări(vezi comentariile). Cu toate astea sindicatele reprezintă un barometru de sănătate al unei societăți, iar sitația actuală reflectă stadiul în care ne aflăm, dar tocmai acest rol al lor le face indispensabile unei societăți democratice. Așa că, cu bune cu rele #burulea.”Mă închin”

  5. Sandu Răspunde

    bai, cum de nu l-a angajat pana acum niciun circ???

  6. Radu Moldovan Răspunde

    Te ce nu va angajați in privat, va înghesuiți toți la stat si apoi va plângeți ca vreți salarii mai mari ! La munca trantorilor !

    • Manuel Răspunde

      Eu stiam ca privatii mai mult fura decat produc plus ca isi bat joc de angajati asa ca cui ii place sclavia sa mearga sa imbogateasca pe marii proprietari de firme.

  7. nicu Răspunde

    De vreo 5 luni PSD-ul si Olguta arunca cu mii de euro in bugetari prin legea salarizarii prezentata la televiziunile prietene ca o mareata realizare.In realitate vedem greve ale bugetarilor(Finante,Garda de Mediu,Romatsa,DGASPC,etc) iar acum vine si Burulea cu greva foamei.Probabil ca pana si bugetarii isi dau seama ca salariile de mii de euro promise de PSD-Olguta sunt basme de adormit copii,ca tot e 01.06 2017

  8. sindikat Răspunde

    Dar de ce din data de 7 vrea sa faca greva foamei? Pina atunci e plecat in sejur? Si cum vine aia greva foamei dupa orele de lucru care la burulea incep cimd vrea el si se termina la ora 14? de fapt ce lucreaza?

    • carcotas Răspunde

      Cum ce lucreaza?E lider sindicalist de cand se stie.Lupta pt. oameni si… pentru scaunul lui.

  9. brubrulea Răspunde

    apoi asta nu ii greva foamei, asta ii dieta. inainte de masa maninca dupa amiaza se abtine doua ore pina pregateste nevasta mincarea. dane mai bine du-te la un nutritionist daca vrei sa ai un stil de viata sanatos, nu fa de astea ca iti dai metabolismul peste cap

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.