Ultima actualizare: azi, 12:06

Locale

Wizz Air vrea un al treilea zbor de la Satu Mare. Cea mai probabilă destinație

Succesul cursei spre Londra i-a determinat pe oficialii Wizz Air să-și dorească să înființeze nu una, ci încă două curse internaționale de la Satu Mare.

Surse de încredere din cadrul Aeroportului Satu Mare au declarat, pentru PortalSM, că în scurt timp va fi semnat contractul cu Wizz Air pentru înființarea celei de a doua curse internaționale,cea spre Paris. La luarea deciziei s-a ținut cont și de dorințele călătorilor exprimate în cadrul unui sondaj on-line realizat de PortalSM, a cărui rezultate au fost trimise reprezentanților Wizz Air. Zborul spre Paris ar urma să fie operațional din octombrie, cu o frecvență de două curse pe săptămână.

Wizz Air a discutat, însă, cu conducerea Aeroportului, și despre înființarea unei a treia curse internaționale de la Satu Mare. Ar fi vorba despre un aeroport din Germania, fiind luate în calcul Stuttgart și Munchen. Discuțiile la acest capitol sunt în fază incipientă și se fac studii în acest sens pentru alegerea celei mai bune destinații. Săptămâna viitoare va avea loc o ședință în cadrul căreia se va discuta și despre acest aspect.

Referitor la faptul că biletele spre Londra de la Satu Mare sunt mai scumpe decât cele de pe Aeroportul din Cluj, sursa PortalSM a precizat că este vorba despre politica companiei. Dar dacă este așa, înseamnă că avionul de la Satu Mare este tot timpul plin. Altfel prețurile ar fi mai reduse.

Reprezentatul Aeroportului Satu Mare a mai precizat că, cel puțin deocamdată, se discută doar cu Wizz Air și că nu există niciun pericol ca această companie să-și mute zborurile pe un alt aeroport, Baia Mare, de exemplu.

 

 

10 comentarii

  1. Ioana Răspunde

    Si pentru Roma pe cand? Sunt sigura ca ati avea clienti.sunt foarte multi satmareni la Roma.trebuie sa dati drumul si pentru cursa Satu Mare – Roma.

    • M Răspunde

      Cat de des vi acasa? de 3-4 ori pe an? Ghiceste cat de mult s-ar merita o cursa saptamanla pt aceasta firma!!!

      • Ioana Răspunde

        Daca ar fi roma satu mare as ceni acasa lunar si poate si altii ar veni mai des acasa.pt ca e ceva sa fii acasa in 2 ore

  2. Ardelean Răspunde

    Draga Ioana…spre Italia acei foarte multi clienti pot zbura de pe Oradea. Numai sa se grabeasca…ca duminica e ultimul zbor. Cursa se suspenda..tocmai din lipsa de calatori.

    • Unu' Răspunde

      Doar cursa de Blue Air spre Torino se suspendă, dar se introduce o cursă Ryanair spre Milano-Bergamo unde sunt foarte mulți din zona noastră!

    • Ioana Răspunde

      Si atunci daca se suspenda cum sa mai ajunga acasa romanii.si plus de asta exista cursa de la torino la oradea si nicidecum de pe roma direct.

  3. Ardelean Răspunde

    Zici tu?

  4. Ardelean Răspunde

    Apropo, transmiteti la boul de oficial de la aeroport ca Wizz nu opereaza pe nici unul din cele doua aeroporturi din Germania….luate in calcul. Nu va luati dupa toti prostii ce declara sub protectia anonimatului…

  5. Puiu Răspunde

    Dar opereaza intre cele doua orase la Memmingen, asa ca e posibil acolo

  6. Boitor Răspunde

    Olanda(Eindhoven) sau Belgia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.