Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Ultimele zile din viaţa lui Octavian Bud. Medicii din două spitale i-au spus că poate merge acasă

Moartea folkistului Octavian Bud a şocat întregul Sătmar dar şi întreaga lume folk din România. Toţi se întreabă cum a murit şi se pune întrebarea dacă mai putea fi salvat?

PortalSM a încercat o reconstituire a ultimelor zile din viaţa. Potrivit apropiaţilor, Octavian Bud a fost invitat să cânte la Amara, în Slobozia, pe 3 iunie, alături de alte nume cunoscute din muzica folk. Aici i s-a făcut rău, a fost dus la spitalul din Slobozia de mai mulţi prieteni, iar după ce i-au făcut unele analize, medicii i-au spus că poate merge acasă.

“Am stat ieri, câțiva dintre noi, mai multe ore cu el la spitalul din Slobozia până i-au făcut niște analize, au zis ca e ok și că poate pleca la Satu Mare. Acum aflu că nu mai e printre noi!”, a scris Maria Simion.

A doua zi, în 4 iunie, Octavian Bud a pornit spre casă. A venit prin Baia Mare unde i s-a făcut rău din nou. A ajuns şi la un spitalul din Baia Mare unde medicii, după ce l-au văzut, i-au spus că poate pleca liniştit spre casă.

Din Satu Mare, Octavian Bud a ajuns la nişte prieteni din Oradea unde, în 5 iunie, după amiaza, s-a prăbuşit şi a murit. Cel mai probabil a făcut infarct.

Potrivit apropiaţilor, medicii i-au recomandat să îşi facă analize la  Satu Mare, dar unde să îşi faci analize când totul este închis, fiind deschisă doar Unitatea de Primiri Urgenţe.

Octavian Bud a cântat “Niciodată” pentru ultima dată la spectacolul din Amara, în 3 iunie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.