Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

VIDEO.Lucrările la Podul Decebal încep cu o pauză. Niciun utilaj în zonă

Primăria Satu Mare anunța ieri, că începând de astăzi, de la ora 9.00, vor fi executate lucrări la o parte din asfaltul de pe Podul Decebal.

”Având în vedere discuțiile purtate cu persoanele responsabile pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului Decebal, s-a decis înlocuirea stratului de asfalt în zona fisurilor apărute, pe o suprafață de 300 m.p (100 metri lungime și 3 metri lățime), pe partea dreaptă a podului, spre intersescția Burdea. De asemenea, se va interveni în dreptul rosturilor de dilatație.

Ca urmare a acestei măsuri, începând de miercuri, 21 iunie, ora 9.00, pe podul Decebal circulația se va desfășura pe câte un singur sens, în ambele direcții, în dreptul lucrărilor”, se arăta în comunicatul Primăriei.

Cu alte cuvinte, în această dimineață, sensul de coborâre de pe Podul Decebal spre Burdea trebuia să fie închis. Aici trebuiau să fie utilaje, să fie decapat astfaltul, circulația să se desfășoare doar pe un singur sens.

La ora 9.30, însă, nu era nimic din toate acestea. Nu era nimeni în zonă. Nici măcar pregătiri nu se făceau. Cu alte cuvinte, lucrările de astăzi de la Podul Decebal au început cu o bine meritată pauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.